17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialIncendiu de pădure în Munţii Rodnei la peste 1.600 de metri altitudine

Incendiu de pădure în Munţii Rodnei la peste 1.600 de metri altitudine

Peste 50 de persoane intervin, marţi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o pădure din proprietatea comunei bistriţene Parva, în Munţii Rodnei, la peste 1.600 de metri altitudine, flăcările afectând, până în prezent, 24 de hectare de teren cu vegetaţie forestieră şi plantaţii de puieţi, relatează Mediafax.

Primarul comunei Parva, Gheorghe Stelian, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, că focul a izbucnit în urmă cu mai multe zile, dar până marţi a fost ţinut sub control de către localnici şi de angajaţi ai Ocolului Silvic Valea Vinului.

Flăcările s-au înteţit însă, astfel că marţi au fost chemaţi în ajutor şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud.

„Incendiul a izbucnit în urmă cu câteva zile la Vârful Căldăruşei, situat la 1.600 de metri altitudine, unde flăcările s-au întins pe 17 hectare şi la Izvorul Comarnicilor, unde sunt afectate şapte hectare de teren. Este o zonă greu accesibilă, nu se poate merge cu maşini, doar pe jos. Oamenii intervin cu unelte, sapă şanţuri şi încearcă să oprească extinderea flăcărilor. Este afectată pădurea comunei noastre, din fericire doar o plantaţie de puieţi. Nu au ajuns flăcările până la pădurea mare şi sperăm să nici nu ajungă”, a spus Stelian.

Reprezentanţii ISU Bistriţa-Năsăud au precizat că la Parva au fost trimişi 22 de ofiţeri şi subofiţeri din Bistriţa care să ajute la stingerea incendiului.

Pompierilor de la ISU li s-au alăturat, marţi, aproximativ 30 de localnici şi pompieri voluntari şi silvicultori care încearcă să oprească extinderea incendiului.

Cele mai citite

Scene apocaliptice la Zaporojie după atacul Rusiei: „Maşinile au luat foc, copacii au fost puşi la pământ”

Rusia a atacat din nou Ucraina cu valuri de drone. La Kiev, asaltul a durat cinci ore. Bombardamentul a avut loc în ziua în...

Vis pe gheață în Sfântu Gheorghe: Contractul pentru patinoarul din oraș a fost semnat

Viitorul patinoar va fi dotat cu un centru medical și va putea găzdui turnee internaționale Ministerul Dezvoltării și autoritățile locale din Sfântu Gheorghe au semnat...

Cererea de reabilitare judecătorească a fratelui lui Traian Băsescu a fost admisă de instanța de judecată

Judecătorii Tribunalului Constanţa au admis, luni, cererea de reabilitare judecătorească formulată de Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu. Mircea Băsescu a fost eliberat condiţionat...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă