0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialAu lucrat liniştiţi - Petromservice, un altfel de FNI, năşit de SOV...

Au lucrat liniştiţi – Petromservice, un altfel de FNI, năşit de SOV şi Luca

Cei doi sunt principalii artizani ai prăbuşirii Petromservice, susţin procurorii, iar prejudiciul cauzat de operaţiunile financiare pe care aceştia le-au supervizat s-a întins pe două direcţii: 98 milioane euro în dauna statului şi aproape 84 milioane euro în dauna societăţii.

Oamenii de afa­ceri Sorin Ovidiu Vîntu, Octavian Ţurcan şi, surpriză, Liviu Luca au ajuns ieri după gratii pentru 24 de ore. Despre cei trei, procurorii Parchetului Ge­neral susţin că, alături de alte câteva persoane, sunt artizanii prăbuşirii fostei societăţi Pe­tromservice, actualmente PSV Company, entitate din care au delapidat aproape 84 mili­oane euro. Vîntu, Ţurcan şi Luca urmează să fie prezentaţi astăzi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, sub acuzaţiile de spălare de bani şi delapidare. Tot ieri, s-a început urmărirea penală şi faţă de unul dintre foştii administratori ai Petromservice, Gheorghe Şupeală, pentru aceleaşi fapte. Şupeală a fost şi el reţinut pentru 24 de ore. La ora închiderii ediţiei, audie­rile la Parchetul General erau în plină desfăşurare, vizat fiind şi Sorin Mihai, fost şef al Petromservice. Ancheta procurorilor are legătură cu modul în care cei amintiţi, în frunte cu Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, ar fi falimentat, intenţionat, Pe­tromservice. Aseară, procurorii l-au reţinut şi pe fostul director financiar al Petromservice, Zizi Anaganstopol.

98.000.000 de euro gaură la stat

Potrivit procurorilor, probele administrate până în acest moment al urmăririi penale au relevat că falimentarea controlată a Petromservice  a condus la prejudicierea societăţii cu suma de 83,1 milioane euro şi afectarea a 72.000 membri ai Asociaţiei Salariaţilor care, în calitate de acţionari minoritari, nu au mai putut încasa dividendele, din cauza activităţilor frauduloase de diminuare semnificativă a valorii acţiunilor.

De asemenea, procurorii mai spun că  falimentarea controlată a Petromservice SA a produs, indirect, un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 98 mili­oane euro.

Concomitent cu reţinerea lotului Petromservice, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus sub sechestru asigurător, în vederea recuperării ulterioare a prejudiciului, şi 46 terenuri intravilane şi extravilane, cinci apartamente, hoteluri, restaurante, spaţii comerciale, un bloc de opt etaje, autoturisme, ambarcaţiuni şi conturi bancare.

Reţeaua Kiss – Cum ieşeau banii din Petromservice

Acest dosar al Parchetului Ge­neral a fost disjuns dintr-unul deschis anterior, în care procurorii l-au trimis în judecată pe avocatul clujean Laszlo Kiss şi o altă parte a conducerii Petromservice în frunte cu directorul Sorin Mihai. Respectiva anchetă viza, de asemenea, mai multe tranzacţii suspecte de spălare de bani.

În cauza de faţă, procurorii au solicitat, prin comisie rogatorie, autorităţilor din Cipru relaţii despre aproximativ 20 de societăţi offshore prin care au fost rulaţi banii care proveneau din fosta Petromservice, descoperind şi metodele prin care a fost devalizată societatea. Una din schemele alese de board-ul Petromservice a fost alocarea, în perioada 2008-2009, de sume de ordinul miliardelor de lei vechi pentru cumpărarea de titluri în unele firme sau înfiinţarea unor societăţi de tip offshore, majoritatea în Cipru. Procurorii spun că acţiunile cumpărate de Petromservice la diferite alte societăţi erau supraevaluate, prejudiciind astfel compania.

Rezultatele comisiilor rogatorii, au relevat până în prezent că, în unele situaţii, preţul achitat de S.C. Petromservice S.A. a fost de peste 50 de ori mai mare decât preţul plătit iniţial de vechiul deţinător al acţiunilor.

Cum au dispărut banii din Realitatea TV

În afară de companiile offshore, Petromservice a mai pompat sume importante de bani în SC Realitatea Media SA, societate care deţine postul de televiziune Realitatea TV şi care se află şi ea în stare de insolvenţă.  La mijloc sunt 14,2 milioane euro. Potrivit unor surse judiciare, o mare parte din aceşti bani ar fi fost scoşi din Realitatea prin intermediul unor contracte semnate de societate cu firme de tip offshore. Prin acele contracte, Realitatea se obliga să plătească diferite servicii. O altă societate din ţară unde s-au scurs sume importante de bani este  S.C. Imobiliar Network 2002 S.A., fosta Gelsor Network (6,7 milioane euro) şi S.C. GM Invest S.A. (1,3 milioane euro). 

Unde s-au dus banii

În total, şefii Petromservice au băgat în offshorer-uri circa 331 milioane lei, adică peste 80 milioane euro.

Iată mai jos lista completă a societăţilor în care Petromservice a contribuit cu sume de bani importante fie pentru înfiinţarea lor, fie pentru cumpărarea de titluri.

 Otama Enterprise Limited – 41 milioane  lei

 Hebes Investment Limited – 53 de milioane lei

 Stipae Enterprises Limited – 62 milioane lei

 Tabor Projects Limited – 127 milioane lei

 Karaka Holdings Limited – 14,3 milioane  lei

 Brendelco Limited – 10 milioane lei

 Karo Holdings Limited – 15,8 milioane lei

 Kauri Holdings Limited – 10 milioane lei

Reverberaţiile cazului Luca-Petromservice în Europa

Aseară, Guvernul a anunţat că a solicitat confederaţiei sindicale CNSLR Frăţia să propună un înlocuitor pentru Liviu Luca în funcţia de membru al Comitetului Economic şi Social European (CESE), unde a fost numit vara aceasta, cu mandat până în 20 septembrie 2015. Luca a devenit preşedintele CNSLR acum câteva luni, după arestarea lui Marius Petcu într-un alt dosar de corupţie. Conform Legii Dialogului Social, membrii în CESE sunt desemnaţi de către Comitetul Economic şi Social (CES) din România, pentru sindicate, patronate şi societatea civilă, iar propunerile CES sunt transmise UE de către Guvern. În acest caz, nominalizarea lui Liviu Luca în CESE a fost transmisă UE de către Guvern, la propunerea CNSLR Frăţia.

Dosarele lui SOV

Păgubirea fostei Petromservice nu este singura problemă penală cu care se confruntă Sorin Ovidiu Vîntu. În prezent, omul de afaceri este judecat şi pentru favorizarea infractorului, adică a lui Nicolae Popa, fostul director general al Gelsor, capturat de autorităţi în Indonezia.  Pe de altă parte, la sfârşitul verii, Parchetul General a decis şi redeschiderea unor dosare mai vechi al căror principal protagonist este acelaşi SOV, acum analizat unitar.

Este vorba de vizat păgubirea investitorilor FNI cu peste 3.400 miliarde lei  vechi, în urma intrării fondului în incapacitate de plată; prejudicierea Băncii Agricole cu peste 60 miliarde lei vechi prin achiziţionarea de acţiuni necotate, supraevaluate, şi convertirea unui împrumut în obligaţiuni; constituirea Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) SA cu bani de la FNI luaţi de Sorin Ovidiu Vîntu, în care a fost implicat şi fostul premier Nicolae Văcăroiu, actualmente şeful Curţii de Conturi; falimentul Băncii Române de Scont (BRS), prejudiciată cu peste 260 miliarde lei vechi.  „Din analiza de ansamblu a dosarelor a rezultat că parcursul procesual al acestora este similar, fiind identificate numeroase încălcări ale normelor de procedură, dispoziţii repetate de disjungere a cauzei cu privire la unele persoane cercetate şi solutii atipice pentru practica organelor judiciare”, se arăta în comunicatul de presă transmis de Parchetul General la începutul lunii august.

 

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă