Şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în România, Jeffrey Franks, a îndemnat autorităţile de la Bucureşti să continue eforturile de atragere a fondurilor europene, ca instrument de combatere a efectelor crizei economice.
„Este vital pentru România sâ continue îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene”, a declarat Jeffrey Franks, după întâlnirile de la Bucureşti dintre reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale – pe de o parte, şi reprezentanţi ai partidelor politice, sindicatelor, mediului de afaceri, băncilor şi societăţii civile – pe de altă parte.
În altă ordine de idei, Comisia Europeană estimează pentru anul viitor o creştere economică în jur de 2%, iar ţinta de deficit bugetar calculat pe cash a fost stabilită la 1,9 – 2,1% din PIB, pentru a se plasa sub 3% din PIB potrivit standardelor ESA, a declarat luni şeful misiunii CE în România, Istvan Szekely.
Delegaţii FMI şi CE au prezentat concluziile celui de-al treilea raport de evaluare a acordului de tip preventiv semnat cu România.
Înţelegerea se intinde pe doi ani si are o valoare de aproximativ 3,6 miliarde de euro (reprezentand aproximativ 300% din cota pe care Romania o are la FMI), insa autoritatile au anuntat ca nu intentioneaza sa traga acesti bani decat in caz de urgenta.
Iată cele mai importante declaraţii făcute de Jeffrey Franks, aşa cum au fost inventariate de Hotnews:
– La nivel de experti am ajus la un acord in privinta politicilor necesare in continuare
– Aprobarea de comitetul executiv al FMI va avea loc la nivelul lunii decembrie
– In 2011 cresterea se va mentine la 1,5%, sustinuat de exporturi, an agricol bun
– In 2012 perspectivele s-au inrautatit, si ne asteptam la o crestere de 1,8-3,2%
– Inflatia a scazut semnificativ datorita unei recolte bune si ne asteptam ca in lunile urmatoare scaderea sa continue
– Suntem impresioanti de determinarea pe care au realizat-o autoritatile in ajustarea necesare, in conditii dificile
– Acesta au creat baza pentru cresterea viitoare
– In 2012, am convenit reducerea deficitului la sub 3% din PIB in termeni ESA. Am fost de acord cu decizia Guvernului de a tint un deficit bugetar in termeni cash de 1,9% din PIB