Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a venit, luni, la Parlament, pentru a depune în Senat proiectul Legii salarizării, semnat de 205 parlamentari PSD şi ALDE. Ea spune că proiectul a suferit modificări minore, solicitate de parlamentari, dar care nu afectează prevederile importante, scrie news.ro.
"Acum o depun, exact acum. (…) Până la 1 iulie ea trebuie să fie în vigoare. Eu cred că atât cât a mai rămas din luna aceasta şi luna viitoare urmează să dezbatem legea. Mai rămâne luna iunie, în care ne luăm marja că poate fi atacată la CCR sau poate fi retrimisă la Parlament de preşedintele Iohannis, pentru că vrem să o aplicăm de la 1 iulie", a spus ministrul.
Ea a precizat că iniţiativa legislativă a fost semnată de 205 parlamentari din grupurile PSD şi ALDE din Camera Deputaţilor şi din Senat.
Vasilescu a afirmat că proiectul a suferit modificări "nesemnificative", fiind "mici corecţii" solicitate de parlamentari, precum "ajustări" în cazul salariilor din educaţie.
Întrebată despre criticile opoziţiei cu privire la eliminarea tichetelor de masă, ministru a spus că măsura a fost convenită cu sindicatele, care au acceptat la schimb norma de hrană.
"Nu se dădeau pentru toţi salariaţii (tichete de masă – n.r.). Noi am avut o discuţie şi cu sindicatele, au agreat această formulă. Sunt mult mai siguri că fiind prinsă în Legea salarizării această normă de hrană o vor lua", a explicat Lia Olguţa Vasilescu.