Întreaga reţea de metrou, care cuprinde 49 de staţii, va avea până la mijlocul anului viitor lifturi pentru persoanele cu dizabilităţi, până în prezent fiind montate ascensoare în 12 staţii, a declarat vineri ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, scrie Mediafax.
„La sfârşitul anului trecut am dat în folosinţă toate scările rulante, iar anul acesta am continuat investiţia de 27,3 milioane euro pentru a monta lifturi. Astăzi avem 12 staţii cu lifturi, la care se vor adăuga 11 până la finele anului. Restul vor fi montate anul viitor”, a menţionat Boagiu.
Ministrul Transporturilor şi directorul general al Metrorex, Gheorghe Udrişte, au vizitat vineri şantierul Magistralei V de metrou Drumul Taberei-Eroilor, care va fi deschis circulaţiei în prima parte a anului 2015.
Metrorex are în execuţie investiţii de 1,3 miliarde euro şi pregăteşte un proiect-pilot pentru Autoritatea Metropolitană de Transport, prin care să se dea în folosinţă centura feroviară a Capitalei.