19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialPremierul Boc a ajuns la Belgrad, unde participă la Summitul ICE

Premierul Boc a ajuns la Belgrad, unde participă la Summitul ICE

Prim-ministrul Emil Boc a ajuns vineri la Belgrad, unde va a participa la lucrările Summitului Iniţiativei Central-Europene (ICE), desfăşurate sub preşedinţia sârbă a ICE, relatează Agerpres.

În marja evenimentului, Boc are programată şi o întrevedere cu prim-minstrul Serbiei, Mirko Cvetkovic.

Temele centrale de discuţie ale summitului vor viza, printre altele, criza economică globală şi impactul acesteia asupra regiunii, cooperarea şi competitivitatea în zona ICE, precum şi integrarea europeană pentru creşterea competitivităţii statelor.

Summitul se va încheia cu preluarea Preşedinţiei Iniţiativei Central-Europene de către Ucraina.

Iniţiativa Central Europeană este o formă flexibilă de cooperare regională care reuneşte 18 state membre: 9 state membre UE – Austria, Bulgaria, Cehia, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria – şi 9 state ne-membre UE – Albania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, R. Macedonia, R. Moldova, Muntenegru, Serbia, Ucraina.

România a aderat la ICE la 1 iunie 1996, cu ocazia reuniunii de la Viena a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre ale Iniţiativei.

România a deţinut în 2009 preşedinţia ICE, pentru prima dată de la dobândirea statutului de membru al Iniţiativei. Exercitarea mandatului a urmărit să reflecte disponibilitatea României de a-şi asuma responsabilităţi sporite pe dimensiunea cooperării regionale, domeniu important pentru susţinerea apropierii de UE a statelor est şi sud-est europene.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă