Arhitectul Lord Norman Foster a dezvăluit planurile unui aeroport care va costa aproape 60 de miliarde de euro şi va avea o capacitate de 150 de milioane de pasageri anual, relatează Daily Mail.
Acesta ar fi cel mai mare aeroport din lume.
Ieşind din estuarul Tamisei, aeroportul ar putea servi de două ori mai mulţi pasageri decât Heathrow şi va funcţiona non-stop. Acesta este Thames Hub, o viziune uimitoare de aproape 60 de miliarde de euro, care ar rezolva criza aviatică londoneză.
Proiectat de arhitectul Lord Norman Foster, care a proiectat noul stadion Wembley, aeroportul ar fi considerat o realizare extraordinară a ingineriei britanice şi va include cea mai aglomerată staţie de metrou, de care se vor folosi aproximativ 300 de mii de persoane în fiecare zi.
Avioanele ar veni dinspre nord-est, de deasupra apei, reducând considerabil numărul locuinţelor afectate de zgomot.
După ce Guvernul britanic a recunoscut în august faptul că principalele aeroporturi din Londra vor atinge capacitatea maximă în 2030, iar Heathrow şi-a redus capacitatea prin închiderea unei piste, susţinătorii proiectului Thames Hub insistă asupra faptului că proiectul lor este singura soluţie pentru criza aviatică. Însă ei trebuie să-i convingă de acest lucru chiar şi pe cei care locuiesc în zonă.
Consilierul Rodney Chambers, preşedintele Consiliului Medway din Kent, a declarat: „Insula Grain constituie unul dintre cele mai mari terminale de gaz natural lichefiat din lume, care asigură o cincime din necesarul de gaz din Marea Britanie datorită containerelor descărcate de pe vapoare şi depozitate acolo. Ne-am uitat la planurile lui Norman Foster şi se pare că vrea să construiască aeroportul deasupra instalaţiei LNG”.
Însă arhitectul Lord Norman Foster a declarat: „Avem nevoie să redobândim viziunea şi curajul politic al strămoşilor noştri din secolul 19, dacă vrem să avem o infrastructură modernă de energie şi transport în Marea Britanie, în acest secol şi în anii care-i vor urma. Putem face asta aici”.
Susţinătorii proiectului au declarat că dacă acesta beneficiază de susţinerea Guvernului, fondurile suverane de investiţii şi investitorii străini vor furniza banii necesari care ar transforma proiectul în realitate.
Primarul Londrei, Boris Johnson, a declarat miercuri că susţine realizarea proiectului, în ciuda faptului că rivalizează cu propria sa viziune privind un aeroport plutitor în estuarul Tamisei. Purtătorul său de cuvânt a declarat: „El este încântat că o personalitate precum Lord Foster este de acord cu faptul că viitorul aviaţiei britanice trebuie să fie construit în estuarul Tamisei”.