7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportBoagiu: Unele lucrări de infrastructură pot fi executate şi iarna

Boagiu: Unele lucrări de infrastructură pot fi executate şi iarna

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a avut miercuri, 2 noiembrie, o întâlnire cu firmele de construcţii, consultanţă şi proiectare angrenate în programul actual de modernizare a infrastructurii româneşti, dar şi cu reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, potrivit Agerpres care citează un comunicat al MTI. 

În cadrul întâlnirii, Anca Boagiu a trecut în revistă schimbările operate în domeniul transporturilor în ultimul an de zile şi a făcut un apel la toate firmele pentru a-şi respecta angajamentele contractuale şi relaţia de parteneriat cu MTI cu scopul de a contribui substanţial la creşterea economică în România, şi implicit în statele europene de provenienţă.

Ministrul a mulţumit ambasadorilor statelor membre UE pentru sprijinul acordat MTI în gestionarea relaţiei cu companiile de construcţii, menţionând că va continua această relaţie de parteneriat cu membrii corpului diplomatic.

„Guvernul României îşi menţine angajamentele de a aloca procente substanţiale din PIB pentru finanţarea investiţiilor în infrastructură, fiind la acest capitol pe locul doi în Uniunea Europeană. Este o şansă nu numai pentru cetăţenii români care în scurt timp vor putea beneficia de infrastructură de transport la standarde europene, dar şi pentru companiile din domeniul construcţiilor care dacă îşi fac corect treaba pot supravieţui în aceste vremuri tulburi”, a spus ministrul Transporturilor.

Potrivit sursei citate, Ministerul Transporturilor are în execuţie 434 de km de autostradă, 200 de km de centuri ocolitoare şi 2.300 km de drumuri naţionale numai în ceea ce priveşte infrastructura rutieră.

La calea ferată ministerul are licitaţii pentru modernizarea a încă 205 km de pe Coridorul 4 şi a 21 de gări, iar majoritatea contractelor vor fi semnate până la sfârşitul anului.

„‘Ministerul Transporturilor a făcut eforturi colosale în ultimul an de zile pentru a rezolva toate problemele care generau întârzieri în contractarea sau implementarea proiectelor şi aici mă refer la rezolvarea exproprierilor, a descărcărilor arheologice, şi poate cel mai important, la obţinerea finanţărilor din fondurile europene nerambursabile. Vă lansez prin urmare un apel ferm de a vă alătura eforturilor noastre, inclusiv prin angajamentul că veţi continua la turaţie maximă implementarea proiectelor şi pe perioada iernii. Tehnic este posibil, este nevoie doar de voinţă şi de înţelegerea importanţei eforturilor pe care Guvernul României le face pentru a finanţa investiţiile în infrastructură”, a precizat ministrul Anca Boagiu.

Cele mai citite

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă