7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSportGeorgică Severin, șef interimar al Radioului Public

Georgică Severin, șef interimar al Radioului Public

Comisiile de cultură ale Parlamentului au dat miercuri aviz pozitiv propunerii ca social-democratul Georgică Severin să ocupe funcția de președinte director-general interimar al Societății Române de Radiodifuziune. Propunerea urmează să fie votată și de plen.

Anterior, plenul reunit al celor două Camere a respins rapoartele de activitate ale SRR pe anii 2015 şi 2016, fapt care a atras după sine şi demiterea actualei conduceri, în frunte cu preşedintele director general, Ovidiu Miculescu.

Comisiile reunite de cultură au redactat un raport de respingere al raportului de activitate al SRR pe anul 2015, punctul de vedere al comisiei fiind aprobat de plen cu 233 de voturi „pentru”, 65 „împotrivă” şi cinci abţineri. Tot în plenul de miercuri a fost respins şi raportul de activitate pe 2016.

PNL a acuzat că actuala conducere a SRR a fost „executată politic” de către PSD. Preşedintele de şedinţă, Florin Iordache, a anunţat că astfel a fost demisă actuala conducere a SRR, în frunte cu Ovidiu Miculescu. Instanţa supremă a decis definitiv, pe 1 februarie, că Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radio, a fost în incompatibilitate, respingând definitiv cererea acestuia de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, care în octombrie 2013 a stabilit că timp de doi ani Miculescu a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR şi pe cea de manager în SRR.

Pe 15 februarie, organizaţia de media ActiveWatch a sesizat Comisiile de cultură ale Parlamentului în legătură cu incompatibilitatea în care se află Ovidiu Miculescu, cerând să fie adoptate măsurile care se impun pentru restabilirea legalităţii.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a trimis o adresă prin care cere Parlamentului să pună în aplicare decizia instanţei supreme – de a constata încetarea mandatului preşedintelui Societăţii Române de Radiodifuziune.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Honda și Nissan, în discuții pentru aprofundarea colaborării și o posibilă fuziune

Honda și Nissan se află în negocieri pentru a-și aprofunda legăturile, posibilitatea unei fuziuni fiind discutată, potrivit declarațiilor făcute miercuri de două surse, notează...

SUA neagă orice implicare în asasinarea generalului rus Igor Kirillov

Statele Unite au afirmat marţi că nu sunt implicate în atacul în care a fost ucis un înalt responsabil militar rus la Moscova, operaţiune...

2024, anul negru pentru producătorii de tractoare și utilaje agricole

România a ajuns să-și asigure necesarul de mașini și utilaje agricole preponderent din import, deși a fost un producător important de tractoare la nivel...
Ultima oră
Pe aceeași temă