Vaccinarea contra gripei va începe, miercuri, în cabinetele medicilor de familie şi se va adresa în special categoriilor de populaţie cel mai expuse la risc, au declarat, pentru NewsIn, reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică.
La nivel naţional, direcţiile de sănătate publică au cumpărat peste 256.000 de doze de vaccin, potrivit Ministerului Sănătăţii. Majoritatea dozelor au fost achiziţionate de la Institutul Cantacuzino, datorită preţului avantajos.
„Au fost cumpărate 6.000 de doze, iar medicii vin începând de astăzi (marţi – n.r.) să le ridice de la noi. Primele imunizări se vor face, cel mai probabil, miercuri”, spune directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Braşov, Alexandru Bălescu.
Un număr comparabil de doze va fi utilizat în judeţul Galaţi. „La noi au fost cumpărate 6.439 de doze. Miercuri va începe efectiv campania de vaccinare”, a declarat directorul executiv de la DSP Galaţi, Valentin Boldea.
O parte din dozele cumpărate de direcţiile de sănătate publică va fi utilizată pentru imunizarea personalului medical.
La jumătatea lunii noiembrie, va începe şi campania naţională de vaccinare iniţiată de Ministerul Sănătăţii, la care vor fi disponibile 730.000 de doze. Vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cele cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrâni instituţionalizaţi şi personalul medical.
Vaccinurile antigripale fabricate pentru acest sezon rece conţin aceleaşi tulpini ca şi cele produse anul trecut, inclusiv cea a virusului gripei porcine.
În farmacii, vaccinul antigripal costă între 23 şi 28 de lei.
Până în prezent, în România nu a fost semnalat niciun caz de gripă în această toamnă.
Medicii spun că vaccinarea este principalul mod de prevenire a îmbolnăvirii.
Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) estimează că, în medie, aproape 40.000 de persoane mor prematur în fiecare an de gripă în Uniunea Europeană.