Grupul elveţian Ameropa Holding se află în negocieri avansate în vederea preluarii controlului firmelor Eurofert şi Azomures Holdings, acţionari majoritari ai Azomureş (AZO), care deţin cumulat 75,87% din combinatului chimic din Târgu Mureş, relatează Mediafax.
„Azomureş a luat cunostinţă de faptul că acţionarii societăţilor Eurofert şi Azomures Holdings (AH, n.r) sunt în prezent angajaţi în negocieri cu grupul de companii Ameropa, negocieri aflate într-un stadiu relativ avansat, care s-ar putea finaliza sau nu prin preluarea de către Grupul Ameropa a controlului asupra Eurofert şi AH. În prezent, negocierile sunt în desfăsurare şi trebuie menţionat că o astfel de preluare este condiţionată de autorizarea corespunzătoare a «concentrării economice» (aceasta fiind o condiţie suspensivă pentru finalizarea tranzacţiei)”, se arată într-un comunicat Azomureş transmis luni Bursei de Valori Bucureşti.
Ameropa deţine în România Ameropa Grains Constanţa (CCRL), fosta Comcereal Constanţa, care a preluat numele acţionarului majoritar. Ameropa Holding controlează 96% din titlurile Ameropa Grains.
Azomureş deţine la rândul său în mod direct 90,42% din titlurile operatorului portuar Chimpex Constanţa (CHEM).
Combinatul din Târgu Mureş este controlat de investitori turci, prin intermediul Eurofert Investments şi Azomureş Holdings LLC, ambele firme fiind înregistrate în SUA.
Acţiunile Azomureş sunt listate la BVB şi au închis şedinţa de vineri la preţul de 0,842 lei/ unitate, în scădere cu 0,21% faţă de referinţă. La această cotaţie combinatul are o capitalizare de 442,91 milioane lei.
Profitul net al combinatului chimic Azomureş (AZO) a crescut de 2,3 ori în primul semestru, de la 68,8 milioane lei la 163,2 milioane lei, la afaceri cu 76% mai mari, de 967,8 milioane lei.