Până mai ieri coleg de vestiar cu jucătorii pe care astăzi îi antrenează, Nicu Toader a preluat din mers frâiele echipei Dinamo şi işi propune din start să formeze un grup, cu care să ducă gruparea „alb-roşie” în topul formaţiilor din România, relatează Mediafax.
Aflat la început de carieră şi la doar o săptămână distanţă de când a agăţat ghetele în cui, fostul internaţional a acordat un interviu pentru site-ului Federaţiei Române de Baschet în care a vorbit despre noua profesie, ţeluri şi jucători.
Reporter: După o perioadă în care ai fost accidentat, dar ai evoluat pentru Dinamo în Divizia B, ai revenit pe prima scenă baschetbalistică şi acum ai făcut pasul din teren spre banca tehnică. Nu te-a luat prin surprindere mutarea?
Nicu Toader: A fost o surpriză, dar mărturisesc că a fost una extrem de placută! În acest moment sunt antrenor la un club care are în vitrină 22 de campionate şi îl reprezint în drumul spre următoarele ediţii. Începe o nouă perioadă, cu o echipă foarte tânără, şi sperăm ca în scurt timp sa readucem echipa aceasta în fruntea baschetului românesc. Trebuie să precizez că promovarea am obţinut-o graţie acestor jucători valoroşi, care au caractere frumoase şi care sub comanda domnului Vali Pogonaru au format o echipă imbatabilă în Divizia B.
Rep.: Cum au reacţionat jucătorii când au aflat că vei fi noul lor antrenor?
N.T.: Băieţii sunt cu adevărat profesionişti. Primul antrenament a fost înaintea meciului cu Iaşi. Am făcut o sesiune de aruncări şi am stat de vorbă cu ei. Au lucrat cu plăcere şi faptul că a doua zi am obţinut prima victorie în acest campionat a fost o încântare pentru ei. Recunosc că şi eu am fost foarte fericit că am debutat ca antrenor cu o victorie.
Rep.: Ai avut emoţii înaintea debutului?
N.T.: Nu pot să spun că au fost emoţii… au fost mai mult decât atât! Nu am dormit deloc cu o seară înainte şi nici în seara următoare. Gândiţi-vă că sunt zeci de ani de tradiţie şi de rezultate, sute de mari jucători care au marcat baschetul românesc în spatele acestei echipe, iar în momentul actual noi suntem reprezentanţii lor! Trebuie să respectăm acest nume…
Rep.: Crezi că ţi se potriveşte noua profesie?
N.T.: Este o plăcere să lucrez cu jucătorii, dar îmi este greu să vă răspund acum. Trebuie să învăţ să fiu un antrenor bun şi sunt dispus să muncesc pentru acest lucru, în special pentru că am o echipă tânără, cu nişte caractere deosebite şi pentru că mi s-a dat această şansă.
Rep.: Este mai greu pe banca tehnică sau ca jucător pe parchet?
N.T.: Nu cred că eu ca jucător am muncit vreodată cât am muncit în săptămâna aceasta ca antrenor. Este extrem de greu, fiecare detaliu trebuie pus la punct. Dacă vrei să ai succes, fiecare meci trebuie tratat altfel şi trebuie să te adaptezi foarte repede. Pentru a reuşi acest lucru ai nevoie să îţi cunoşti foarte bine adversarul. Este o muncă pe care o faci permanent şi care îţi ia foarte mult timp.
Rep.: Primul meci a fost împotriva Iaşiului, un adversar mai comod. Contează norocul în meseria aceasta?
N.T.: Nu sunt genul de om care să creadă în noroc când vine vorba de sport. Nu am fost un jucător talentat şi de aceea tot ce am obţinut a fost prin muncă. Cred foarte mult în muncă şi cu o treabă serioasă, făcută corect, nu ai cum să nu ai rezultate. Dacă încerci să păcăleşti baschetul, te va pedepsi!
Rep.: Bun, norocul nu este atât de important, dar ştiu că sportivii în general sunt superstiţioşi. Tu ai vreo superstiţie?
N.T.: Nu sunt o persoană superstiţioasă! Cred foarte mult în Dumnezeu, dar sunt convins că pe El nu îl interesează dacă Dinamo sau alte echipe câştigă. Are probleme mult mai importante… Cred într-o pregătire solidă a jucătorilor pe toate planurile: fizică, tactică, mentală etc. Dacă nu aduci pe linia de plutire mental un jucător, acesta nu va juca indiferent cât de bun ar fi. Şi eu m-am izbit de aceste probleme sau am avut momente când psihicul meu a fost jos şi nu m-am redresat prea uşor. De aceea nu vreau să pierd niciun moment din vedere pregătirea mentală a jucătorilor. Vreau ca elevii mei să aibă încredere în ei, libertatea şi plăcerea de a juca!
Rep.: Crezi că va fi greu să te impui în faţa băieţilor şi să le transmiţi ideile tale, având în vedere că până mai ieri împărţeai vestiarul cu ei?
N.T.: Nu este greu să te impui în faţa jucătorilor. Sunt mai multe modalităţi prin care o poţi face. Un antrenor trebuie să fie tratat cu respect de către echipă. Dacă jucătorii nu fac asta, îi trimiţi acasă. A doua oară înţeleg sigur. Cu multă muncă, cu multă disciplină din partea jucătorilor şi a stafului se poate realiza orice. Baschetul românesc are încă suficiente talente ca să urce spre elita baschetului european.
Rep.: Ai lucrat de-a lungul timpului cu nume grele precum Horaţiu Giurgiu, Dan Berceanu, Ioan Constantin, Dragan Petricevic, Mladen Jojic. Te-a marcat vreunul în mod special?
N.T.: Sunt stiluri diferite! Cred însă că Mladen Jojic a definitivat cariera mea. Trebuie să remarc o serie de antrenori de la care am învăţat foarte mult începând cu domnii Tudose Teodoraşcu şi Aurel Pricop, trecând apoi la lotul naţional unde am lucrat cu domnul Giurgiu Horaţiu, un antrenor excelent de juniori, şi cu domnul Ion Adrian. Domnii Dan Berceanu şi Ioan Constantin au pus o cărămidă la temelia carierei mele, iar în final am lucrat cu Mladen Jojic, un antrenor extrem de exigent. Eu nu sunt acest gen. Sunt exigent cu mine, dar cred că jucătorii au nevoie de motivaţie pentru a-şi face treaba. Mladen Jojic era extrem de dur în relaţia cu jucătorii, a obţinut cele mai bune rezultate din istoria recentă şi mă bucur că am făcut parte din echipa care a câştigat FIBA Europe Cup.
Rep.: Ai adus vorba de FIBA Europe Cup. Care este cel mai frumos moment al carierei tale?
N.T.: Cariera oricărui sportiv are anumite momente frumoase. Este dificil să aleg unul. Normal, să câştigi o cupă europeană reprezintă foarte mult şi ai şi o satisfacţie imensă. Prima satisfacţie pe care am avut-o în baschet a fost când am devenit campion naţional la juniori 1 cu echipa LPS Galaţi. Apoi, fiecare echipă şi fiecare alt rezultat m-a marcat. Îmi aduc aminte cu drag începuturile de la Soced Bucureşti, unde s-a construit o echipă cu jucători foarte tineri, cu vârste între 16 şi 19 ani. În doi ani de zile am ajuns să disputăm o semifinală de campionat naţional. Amprenta şi-au pus-o atunci domnii Dan Berceanu şi Ioan Constantin, care au reuşit să formeze o echipă foarte puternică, din rândurile căreia făceau parte jucători precum Virgil Stănescu sau Claudiu Fometescu.
Rep.: În final, ce obiective ai legate de noua ta profesie?
N.T.: Principalul meu obiectiv este ca peste câţiva ani să îmi iau un butoi mare cu bere şi să mă aşez la televizor să urmăresc cum un fost jucător de-al meu joacă în Euroliga sau NBA!
Rep.: Mulţumim pentru interviu şi îţi dorim mult succes în noua carieră!
Telefoane de felicitare
„M-a sunat foarte multă lume să mă felicite. Am primit şi sfaturi, fiecare a încercat să îmi uşureze munca. Am primit cu bucurie acele telefoane! Între sportivi rămâne în general o prietenie extrem de solidă”.
Trei calităţi pe care le vede la antrenorul ideal: „Să fie corect şi să trateze în mod egal toţi jucătorii, indiferent de valoare. În al doilea rând să înţeleagă nevoile jucătorilor şi niciodată să nu se pună înaintea lor. Ei sunt actorii principali. Şi în al treilea rând un antrenor trebuie să fie informat cu ce e nou şi cu ce se practică. Baschetul românesc nu este jos pentru că nu avem copii talentaţi sau pentru că alţii cresc mai frumos. Se întâmplă asta pentru că nu muncim corect cu copiii!”
Are dispensă din partea Federaţiei Române de Baschet.
„Mă bucur că federaţia promovează antrenorii tineri! De asemenea, cred că proiectele pe termen lung pe care forul de specialitate le-a iniţiat, aşa cum este şi „PerformBaschet”, sunt foarte bune şi rezultatele se vor vedea peste zece ani”.
Despre primul meci din deplasare, programat sâmbătă, cu CS Gaz Metan Mediaş: „Mediaşul este o echipă foarte bună, cu jucători talentaţi. În opinia mea este cea mai bună echipă din campionatul naţional, dar mergem acolo să jucăm baschet”.
Despre experienţa ca antrenor de juniori: „Dan Dacian mi-a dat o şansa de a lucra cu o grupă de copii. Mi-a plăcut atât de mult, încât mi-am dorit foarte mult să devin antrenor. În acel an am înţeles cu adevărat ce înseamnă baschetul. Am văzut în săli copii foarte buni, pe care sincer îi doresc la echipă. Unul dintre ei este Vlad Georgescu, un copil deosebit pe care sper să-l aduc la Dinamo”.
Interviu relaizat de Romeo Chiriac, Mediafax.
