4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăGDPRSângele artificial, pe cale de a fi creat la scară industrială

Sângele artificial, pe cale de a fi creat la scară industrială

Sângele artificial creat din celule stem ar putea fi testat pe voluntarii britanici peste mai puţin de doi ani, relatează Daily Mail.

Oamenii de ştiinţă aflaţi în spatele cercetării ar putea produce cantităţi industriale de sânge care ar putea preveni deficitele de sânge din spitale şi ar putea salva mii de vieţi pe câmpurile de luptă şi la locul accidentelor.

Sângele artificial nu va fi infectat cu viruşi şi va putea fi oferit tuturor persoanelor, indiferent de grupa lor de sânge.

Cercetătorii de la universităţile din Edinburgh şi Bristol au reuşit, pentru prima dată, să creeze miliarde de celule sangvine din celule stem, extrase din măduva spinării. Însă acestea nu sunt de ajuns nici măcar pentru a realiza o singură transfuzie de sânge.

Celulele prelevate de la embrionii umani în primele zile de viaţă sunt mult mai uşor de multiplicat, însă cercetătorii nu au reuşit încă să producă sânge în acest fel. În cazul în care vor descoperi modalitatea de a realiza acest lucru, un singur embrion ar putea produce tot sângele necesar în spitalele unei ţări întregi.

Marc Turner, profesor la Universitatea Edinburgh, speră că va reuşi să realizeze un depozit de sânge de tip O-negativ, care poate fi folosit de către 98% din populaţie.

O parte din sângele astfel fabricat ar putea fi livrat în ţările subdezvoltate, unde foarte multe persoane mor din cauza hemoragiilor şi a incapacităţii sistemului sanitar de a face faţă multitudinii de astfel de cazuri.

Există, însă, şi critici care afirmă că este profund greşit să „jefuieşti” un copil nenăscut de „piesele de schimb” pentru ca ştiinţa medicală să poată avansa.

Însă Marc Turner a declarat: „Există un cadru clar de reglementare pentru a ne asigura că celulele sunt folosite cu respectul cuvenit şi din motive ştiinţifice şi medicale de necontestat”. El a adăugat faptul că decizia de a interzice tratamentele bazate pe celule embrionice va determina cautarea unor alte surse de celule.

 

Cele mai citite

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă