De şase ani, Radu Nicolae le predă studenţilor de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative cursuri despre corupţie şi le propune noi viziuni asupra fenomenului.
La numai 30 de ani, are o experienţă semnificativă în domeniu: în 2005, în calitate de membru al Centrului de Resurse Juridice (CRJ) a semnalat autorităţilor că mai mulţi politicieni, printre care şi fostul ministru Dan Ioan Popescu, au averi care nu pot fi justificate. A fost primul demers juridic de acest fel, dus până la capăt.
Anul trecut, Radu Nicolae a publicat lucrarea „Corupţia şi politicile anticorupţie”, iar în 2011 a fost consultat pentru elaborarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie. Ca reprezentant al societăţii civile, a coordonat aproximativ zece proiecte anticorupţie.
Crede că problema corupţiei este prost pusă în societatea românească, iar aşteptările studenţilor şi a majorităţii cetăţenilor de la justiţie sunt denaturate printr-un „spectacol mediatic”.
RL Cum primesc studenţii cursurile privind fenomenul corupţiei?
R.N. Simt că studenţii sunt interesaţi de mecanismele juridice şi aşteaptă de la astfel de cursuri o îndrumare în privinţa comportamentului pe care trebuie să îl aibă: care sunt riscurile la care se expun, cum pot evita în viaţa privată şi profesională tentaţia corupţiei.
Pe de altă parte, simt frustrarea studenţilor asupra lipsei de oportunităţi într-o societate care nu răsplăteşte munca, efortul şi creaţia originală.
RL Cu ce atitudine faţă de corupţie vin la acest curs?
R.N. Mulţi vin cu toate prejudecăţile societăţii în care trăim. Pe scurt, împart lumea în două: personajele corupte – printre care politicienii, judecătorii, oamenii de afaceri – şi arhanghelii dreptăţii – ANI, DNA, sau personaje ca Monica Macovei. Or nuanţele nu trebuie să fie ignorate, fiindcă doar cu ajutorul lor putem înţelege ce se întâmplă cu adevărat în realitate.
Partea cea mai nefericită este că aud deseori că ar fi preferabilă eludarea drepturilor celor anchetaţi, pentru a grăbi procesul condamnării lor. Vin astfel cu propuneri extremiste.
E adevărat că în procesul penal mulţi poate trag de timp. Dar soluţia nu este să renunţăm la toate garanţiile care s-au construit în ultimul secol în Europa civilizată, doar fiindcă unii speculează regulile. Dacă facem aceasta, alunecăm în mod cert spre un regim cvasi-autoritar.
RL Daţi-mi exemplu de o soluţie anticorupţie propusă în repetate rânduri de studenţi şi care ar putea avea consecinţe grave
R.N.: De pildă, unii propun să nu poată fi contestate înregistrările SRI-ului: astfel ne-am putea trezi într-un stat în care oamenii sunt înregistraţi fără mandat şi plătesc pentru ceva de care nu sunt neapărat vinovaţi. Totodată, interceptarea poate deveni un periculos instrument de şantaj, dacă nu sunt respectate garanţii procedurale stricte.
Înregistrarea unei convorbiri telefonice nu trebuie să fie piesa de rezistenţă într-un proces.
RL Auzim însă des invocate interceptările telefonice în cazurile de corupţie
R.N.: Infracţiunile de corupţie nu se fac la telefon. Ele trebuie dovedite şi cu alte probe; gândiţi-vă că se poate întâmpla ca cineva să se laude la telefon, sau să accepte să facă o favoare din jenă faţă de interlocutor – dar să nu îi dea curs în realitate.
Or, la noi, în ultimii 6 ani, cazurile de mare corupţie au fost cazuri în care înregistrările unor convorbiri telefonice au făcut senzaţie în rândul publicului. Chiar procurorul şef al DNA a declarat recent că există dosare în care sunt opt mii de înregistrări telefonice.
RL De ce credeţi că la noi acuzaţiile importante se fac prin invocarea interceptărilor telefonice?
R.N.: Este, probabil, o metodă mai simplă. Gândiţi-vă la problemele achiziţiilor publice, la banii pierduţi în autostrăzi – acestea sunt problemele „grele” pe care ar trebui să le vizeze procurorii. Însă pentru aceasta nu poţi doar să foloseşti discuţiile la telefon, e nevoie să urmăreşti procesul de luare a deciziei, banii în conturi, să construieşti baze de date, să faci demersuri dificile.
Deşi există în DNA procurori profesionişti, care fac treabă bună, nu cred ca avem suficiente anchete serioase la nivel înalt. Dacă foloseşti doar înregistrări de convorbiri telefonice, nu vei putea ajunge la cazurile de corupţie cu impact semnificativ asupra economiei naţionale.
RL Credeţi că mass-media sunt responsabile pentru reprezentarea pe care o au tinerii vizavi de problemele corupţiei?
R.N. Da, dar nu este vorba doar de presă. Mass-media fac audienţă de multe ori cu informaţii lansate dinspre DNA, după cum a constatat Inspecţia Judiciară (în cazul Remeş). E vorba despre un show mediatic, în care sunt utilizate probe din dosare pentru a monta opinia publică împotriva unuia sau a altuia. Cred că aceasta este o metodă ilegitimă şi ilegală, la care procurorii trebuie să renunţe.
Pe de altă parte, oamenii au tendinţa să vadă sistemul de justiţie ca pe o instanţă morală absolută, care trebuie să împartă lumea în buni şi răi. Chiar dacă cineva este un personaj imoral, când în procesul analizat de judecător nu se probează vina acestuia, înseamnă că e nevinovat.
RL Înţeleg că acţiunile publice ale DNA conţin mult PR. Cum aşa? Să luăm recentul scandal Morar – CSM.
R.N. Cred că declaraţiile recente ale lui Daniel Morar vin să consolideze percepţia simplistă că cei buni se bat cu cei răi. Cred că procurorul şef a făcut declaraţii care depăşesc atribuţiile sale şi pot fi interpretate ca încălcări ale codului deontologic al magistraţilor.
RL Spre exemplu, cu ce şi-a depăşit Daniel Morar atribuţiile?
R.N. Spre exemplu, nu cred că are căderea să facă afirmaţii cu privire la soluţiile judecătorilor, cum că acestea nu sunt date cu discernământ, sau cu privire la ştiinţa de carte a judecătorilor. Există căi legale de atac prin care procurorii pot contesta soluţiile judecătorilor. Procurorul este o parte interesată – partea acuzării.
Totodată, declaraţiile prin care aruncă umbre de îndoială asupra tuturor judecătorilor sunt contra-productive. Chiar dacă unii judecători pot greşi, trebuie reţinut faptul că judecătorii sunt independenţi – având în vedere modul în care ajung pe acea funcţie. Pe de altă parte, procurorul sef al DNA este numit de politicieni – de către Preşedintele României la propunerea Ministrului Justiţiei.
RL Cine ar trebui să numească procurorul şef al DNA sau procurorul general?
RN: Numirea lor ar trebui să se facă de către Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu de către oameni politici. Altfel, îşi pierd din credibilitate.
RL În 2005, aţi avut un rol important în semnalarea averilor nejustificate în cazurile Dan Ioan Popescu, Dumitru Sechelariu şi Lucaş Laurian. Cât de eficient este reglementată astăzi legislaţia privind confiscarea averilor?
R.N. Pe de o parte, are mari probleme de constituţionalitate. Pe de altă parte, acum există un mecanism foarte complicat prin care o sesizare privind o avere nejustificată este cercetată întâi de Agenţia Naţională de Integritate, apoi de o Comisie de Cercetare a Averilor, după care dosarul ajunge în instanţă.
RL Cum ar arăta un bun mecanism pentru confiscarea averilor nejustificate?
R.N. CRJ a propus de la bun început ca activitatea de control a averilor să fie făcută de Fisc, aşa cum se întâmplă în toate statele europene.
Fiscul are instrumentele prin care poate să compare stilul de viaţă şi proprietăţile deţinute cu veniturile impozabile. Atunci când constantă mari diferenţe nejustificabile, de sute de mii, milioane de euro, fiscul poate cere oricărei persoane să aducă dovada veniturilor impozabile.
Politicienii nu mai scapă justificând că au primit banii cu împrumut de la rude sau prieteni, pentru că fiscul poate să îi controleze şi pe respectivii pentru a vedea de unde au avut banii pe care i-au împrumutat.
Pe termen lung un astfel de mecanism ar putea prelua comptenţele ANI în acest domeniu.
RL Cum ar putea fi îmbunătăţită activitatea fiscului, astfel încăt să poată îndeplini un asemenea scop?
RN: Pe de o parte, ar trebui să fie schimbat modul de numire în funcţie: faci o comisie de concurs, în care aduci şi experţi europeni şi evaluezi obiectiv candidaţii. Concurenţii ar trebui să poată fi şi din străinătate, nu doar români, important fiind profesionalismul lor.
Totodată, sunt necesare stabilitatea legislativă, crearea unei baze de date care să ofere declaraţiile fiscale din ultimii 5-7 ani, precum şi corelarea bazelor de date existente.
Pe de altă parte, la sfârşitul lui 2010 salutam iniţiativa fiscului de a lansa un departament care să studieze declaraţiile de avere ale bogaţilor României. A fost o declaraţie dată în preajma Crăciunului, şi de Crăciun a rămas – nici până astăzi nu am constatat vreun demers al departamentului respectiv.
RL În cazul Dan Ioan Popescu, abia după 6 ani s-a decis confiscarea averii, însă i s-a lasat posibilitatea unui recurs. Pare că în cazul „VIP-urilor” procesele nu se termină niciodată.
R.N. Din păcate nu doar procesele VIPurilor durează foarte mult ci şi procesele oamenilor obişnuiţi. Aglomerarea dosarelor, insuficienţa magistraţilor şi slaba capacitate administrativă sunt probleme reale ale sistemului de justiţie pe care noile Coduri nu le rezolvă.
În cazul Dan Ioan Popescu, e normal să existe şi posibilitatea unui recus.
Nu cred că, în combaterea corupţiei, trebuie să renunţăm la drepturile fundamentale ale omului, precum este dreptul la apărare şi la un proces echitabil. Mijloacele cu care combatem corupţia sunt la fel de importante ca şi scopul urmărit.
RL Faceţi parte din CRJ, un ONG consultat pentru noua Strategie Naţională Anticorupţie. Ce aduce nou?
R.N. Strategia aduce mai multe elemente noi. În primul rând Strategia urmăreşte punerea în aplicare a legilor existente, nu crearea altora noi. În al doilea rând, Strategia instituie un mecanism de misiuni temetice de evaluare prin care este analizat modul în care sunt puse în practică măsurile anticorupţie. La aceste misiuni tematice de evaluare vor participa şi reprezentaţi ai societăţii civile. În al treilea rând, Strategia propune un mecanism prin care conducerea fiecărei instituţii publice răspunde după fiecare incident de corupţie în care sunt implicaţi angajaţi ai instituţiei.
RL Cum vedeţi impactul noii strategii pe temen mediu?
R.N. Cred că pe termen mediu Strategia poate să contribuie la scăderea corupţiei mici pentru că pune presiune şi îi responsabilizează pe şefii de instituţii pentru corupţia din interiorul organizaţiilor lor. Astfel, şefii de instituţii vor avea interesul să îşi îmbunătăţească cotrolul managerial şi să scape de cei mereu dispuşi să primească câte ceva. Rămâne deschisă însă problema corupţiei mari controlată de la vârful organizaţiei.
RL Are puncte slabe semnificative?
R.N. Punctele slabe ţin de faptul că aceasta nu a intrat în chestiunile controversate, precum politizarea agenţiilor anticorupţie, ascultările telefonice ilegale, confecţionarea la comandă a dosarelor, manipularea media de către procurori şi toate cele de care am vorbit mai înainte. Aceste probleme sunt ocolite chiar şi de Comisia Europeană, interesată să numere arestări, indiferent de motivaţiile politice ale acestora. Astfel, societăţii civile îi rămâne sarcina să preseze pentru ameliorarea acestor probleme.
CV Radu Nicolae, 30 de ani
2003 – prezent: director programe Centru de Resurse Juridice (CRJ)
2003 – 2009: doctorat în ştiinţe politice, Facultatea de Studii Politice şi Administrative, Bucureşti
2005 – prezent: cadru didactic al Facultăţii de Studii Politice şi Administrative, din Bucureşti
2010: publică volumul „Corupţia si politicile anticorupţie”, Ed. Polirom
2011: expert consultat pentru elaborarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie
