2.8 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialNATO a propus Rusiei un nivel de transparenţă fără precedent în cazul...

NATO a propus Rusiei un nivel de transparenţă fără precedent în cazul scutului antirachetă

NATO apreciază că a propus Rusiei un nivel de transparenţă „fără precedent” în privinţa sistemului antirachetă, a anunţat marţi un reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice, în contextul în care Moscova insistă să obţină garanţii scrise că acest sistem nu o ameninţă, relatează AFP, citată de Mediafax.

Alianţa Nord-Atlantică a propus Rusiei „un nivel de transparenţă şi cooperare fără precedent”, a declarat într-o conferinţă de presă, la Moscova, James Appathurai, reprezentantul special al secretarului general al NATO pentru Caucaz şi Asia Centrală.

NATO intenţionează să se doteze cu un sistem antirachetă în Europa, al cărui scop anunţat oficial este de protecţie împotriva ameninţărilor balistice provenind din ţări ca Iran.

Rusia şi-a exprimat îngrijorarea că acest scut ar putea fi îndreptat împotriva rachetelor sale şi cere garanţii scrise ca scutul să nu constituie o ameninţare la adresa dispozitivului său de disuasiune nucleară.

Moscova a cerut în mai multe rânduri, dar fără rezultat, ca NATO să abandoneze acest proiect sau să se asocieze în mod direct al el, subliniind că poate staţiona rachete în apropierea frontierelor europene.

Însă, pentru moment, Alianţa Nord-Atlanică nu pune problema unui sistem integrat cu Rusia. În schimb, NATO susţine ideea unei legături între scutul său, care are la bază în principal tehnologie americană, şi cel al Moscovei, sub forma unui schimb de informaţii şi proceduri de alertare reciprocă.

„Cea mai bună garanţie pentru Rusia este să coopereze. Cea mai mare garanţie este să fie legată la sistem, să fie capabilă să vadă ceea ce vedem noi”, a subliniat Appathurai.

Cele mai citite

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...
Ultima oră
Pe aceeași temă