11.9 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialCopiii încep să folosească iPad-urile înainte să împlinească doi ani

Copiii încep să folosească iPad-urile înainte să împlinească doi ani

Deşi Academia Americană a Pediatrilor recomandă ca puştii sub 8 ani să petreacă cât mai puţin timp în faţa ecranului (de televizor ori iPad), un studiu efectuat de o organizaţie non-guvernamentală arată că cei mici petrec mult timp jucându-se pe iPad şi chiar părinţii sunt cei care le descarcă aplicaţiile, relatează The New York Times, în ediţie electronică.

ONG-ul Common Sense Media, din San Francisco, a efectuat studiul asupra a 1.384 de părinţi. Cercetătorii au descoperit că, cu cât copiii provin din familii cu venituri ridicate, cu atât este mai probabil ca ei să folosească aplicaţiile iPad, spre deosebire de copiii care provin din familii modeste şi care se vor uita în continuare la televizor.

Aproape toate familiile cu venituri de peste 75.000 dolari au descărcat pentru copiii lor aplicaţii educaţionale, faţă de una din opt familii cu venituri sub 30.000 dolari pe an.

Cercetătorii încep să vorbească chiar despre „app gap”, însemnând diferenţa dintre cei care folosesc aplicaţiile iPad-urilor şi cei care nu ştiu ce înseamnă asta. „Este începutul unui mare schimb- părinţii le dau pe mână celor mici iPhone-urile lor, de la şase luni, pe post de jucărie care să le capteze atenţia. Şi, cum comportamentul părinţilor s-a schimbat- unii îşi verifică e-mailul de trei ori până la staţia de autobuz, era firesc ca şi cei mici să-şi copieze părinţii”, explică directorul executiv al organizaţiei, James Steyer.

Aproximativ jumătate dintre copiii americani sub 8 ani au acces la un smartphone, iPod, iPad sau altă tabletă. Televizorul încă ocupă primul loc în preferinţele copiilor- aproape jumătate din puştii sub doi ani se uită la televizor 53 de minute pe zi, faţă de numai 23 de minute pe zi, timpul alocat de părinţi cititului.

O treime dintre copiii sub 2 ani au televizor în cameră acum, spre deosebire de situaţia din 2005, când numai 19% din copiii între 6 şi 23 luni aveau un astfel de aparat, potrivit Kaiser Foundation. În familiile cu venituri sub 30.000 dolari pe an, 64% dintre copiii sub 8 ani au televizoare în cameră, faţă de numai 20%, în cazul familiilor cu venituri de peste 75.000 dolari.

Şi calculatoarele sunt folosite foarte des de cei mici: 12% dintre copiii cu vârste între 2 şi 4 ani se joacă la calculator în fiecare zi, iar 24%, cel puţin o dată pe săptămână. În ceea ce priveşte copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, ei au început să se joace pe calculator când aveau, în medie, 3 ani şi jumătate.

Deşi, în ultimii zece ani, Academia Americană a Pediatrilor a sfătuit părinţii să nu-şi lase copiii sub doi ani în faţa ecranului, numai 14% dintre părinţi spun că au discutat cu medicii lor de familie acest subiect.

„Cred că mulţi părinţi nici nu iau în serios avertismentele medicilor. Părinţilor le plac aparatele lor şi sunt tentaţi să le dea voie copiilor să se joace, pentru că asta îi ţine ocupaţi şi cei mici mai şi învaţă ceva„, explică autoarea studiului, Vicky Rideout.

Jeannie Crowley este formator la Bank Street College of Education, o instituţie care îi învaţă pe oameni să introducă tehnologia în procesul de învăţare. Ea i-a dat iPad-ul pe mână fetiţei ei de 19 luni. Copilul cântă la pianul virtual şi se uită la înregistrări pe YouTube. „În urmă cu două luni, a învăţat să îl deblocheze. Acum două săptămâni, am văzut-o că apăsa pe meniu şi ştergea ecranul cu puloverul ei, lucru pe care l-a văzut la mine”, explică Crowley.

„Ne uităm la raţe în parc, apoi venim acasă, ne uităm la poze cu raţe şi vorbim despre ele. Este o altă modalitate de a fixa limba„, explică ea.

David Wingard a descărcat prima aplicaţie când copilul lui avea 8 luni. „Era o aplicaţie care făcea monitorul negru, iar, când îl atingeai, se colora. Copilului i s-a părut foarte interesant vreo câteva secunde, apoi a încercat să bage iPad-ul în gură”, îşi aminteşte David. Acum, părinţii îi lasă iPad-ul pe mână când călătoresc sau merg cu metroul, ca să stea cuminte.

Cele mai citite

Randamentul obligațiunilor britanice pe 30 de ani atinge un maxim istoric

Creșterea a fost determinată de o licitație, organizată de Biroul de Gestionare a Datoriei Publice Rata dobânzii pentru obligațiunile guvernamentale britanice pe termen de 30...

Emmanuel Macron vrea să meargă în China pentru a convinge Beijingul să intervină în oprirea războiului din Ucraina

Emmanuel Macron intenționează să călătorească în China în cursul acestui an, având ca obiectiv convingerea liderului chinez Xi Jinping să exercite presiuni asupra Rusiei...

Uniunea Europeană, gata să contracareze măsurile protecționiste, inclusiv posibilele decizii ale lui Trump

Uniunea Europeană trebuie să fie pregătită să se apere împotriva politicilor comerciale protecționiste, inclusiv în cazul unui eventual nou mandat prezidențial al lui Donald...
Ultima oră
Pe aceeași temă