21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăBoc: România nu este prinsă în criza datoriilor suverane

Boc: România nu este prinsă în criza datoriilor suverane

Premierul Emil Boc a declarat, marţi, la Carei, că România „nu este prinsă în criza datoriilor suverane”, dar că există pericolul ca datoria să crească, în condiţiile în care Guvernul României nu va continua o politică prudentă, transmite corespondentul Mediafax.

„Vreau să ştiţi că România are un avantaj în acest context global, pentru că nu este prinsă în criza datoriilor suverane. România are o datorie publică în PIB în jur de 31,8 la sută, cu mult sub maximul de 60 la sută permis de Maastricht, cu mult sub ce are Grecia – 162 la sută sau 119 la sută – Italia, datorie publică în Produsul Intern Brut. Acest lucru ne ajută să putem atrage investitori. Dar, dacă nu menţinem în continuare o politică prudentă, datoria poate creşte foarte repede, întrucât din nefericire dobânzile la bănci au crescut foarte mult din cauza Greciei şi a instabilităţii din zonă. Dacă nu mergem în continuare cu o politică prudentă, ritmul de îndatorare va creşte foarte repede şi putem şi noi, într-un an, într-un an şi jumătate, să ajungem într-o situaţie apropiată de cea a unor ţări cu dificultate din Uniunea Europeană”, a declarat Emil Boc.

Premierul a afirmat că Guvernul are în vedere accelerarea procesului de restructurare a companiilor de stat, prin introducerea managementului privat la aceste companii.

„Procesul de restructurare a companiilor de stat trebuie să meargă în manieră accelerată şi mă refer aici, în special, la introducerea managementului privat la companiile de stat. Este prioritatea majoră pe care o avem pe linia reformelor companiilor de stat, pentru că de acolo se pot aduce mulţi bani la bugetul de stat, bani care în ultimii 20 de ani s-au dus la clientela politică. Asta este realitatea şi trebuie spusă în faţă, aşa cum este”, a precizat el.

Premierul Emil Boc a participat, marţi, la Carei, la punerea pietrei de temelie pentru cea de-a treia hală a fabricii ContiTech, după ce anterior a asistat la manifestările organizate de Ziua Armatei Române.

Cele mai citite

Creșterea cererii pentru vacanțe exotice în rândul turiștilor români. Destinațiile aflate în topul preferințelor

Thailanda, Zanzibar, Maldive și Republica Dominicană devin din ce în ce mai populare în rândul turiștilor români, având în vedere că cererea pentru vacanțe...

Companiile aeriene datorează despăgubiri de 2 miliarde de euro pasagerilor din UE pentru zboruri întârziate sau anulate în această vară

Companiile aeriene din Uniunea Europeană ar trebui să plătească aproximativ 2 miliarde de euro despăgubiri pasagerilor afectați de întârzieri sau anulări de zboruri din...

Șapte mașini lovite de o șoferiță pe o stradă din municipiul Focșani

O șoferiță din Vrancea a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din municipiul Focșani. „La data de 28.09.2024, în jurul orei 15.20, o...
Ultima oră
Pe aceeași temă