15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialRegizorul Liviu Ciulei a murit

Regizorul Liviu Ciulei a murit

Regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Uniunii Teatrale din România (UNITER).

Născut pe 7 iulie 1923, Liviu Ciulei a studiat teatrul, la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, iar apoi arhitectura. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în „Visul unei nopţi de vară” la Teatrul Odeon din Capitală. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă „Omul care aduce ploaia” de Richard Nash.

Liviu Ciulei este director onorific al Teatrului „Bulandra”.

Cariera spectaculoasă a lui Liviu Ciulei include peste 20 de filme, la care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum şi numeroase spectacole de teatru, unde şi-a pus semnătura ca regizor, scenograf sau actor, aceste producţii fiind recompensate de-a lungul timpului cu distincţii prestigioase.

La experienţa de regizor, actor, scenograf şi scenarist s-a adăugat cea de director artistic, Liviu Ciulei ocupând această poziţie, timp de zece ani, pentru Teatrul „Bulandra” din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul „Tyrone Guthrie” din Minneapolis.

De asemenea, Liviu Ciulei a fost profesor de teatru la două universităţi prestigioase: Columbia University şi New York University.

Printre distincţiile obţinute de Liviu Ciulei, se numără premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, 1965, pentru „Pădurea spânzuraţilor”, Globul de Cristal, la Karlovy Vary, în 1969, pentru filmul „Valurile Dunării”, Premiul UNITER, în 1996, Premiul de Excelenţă UNITER, 2001, Premiul de Excelenţă în cinematografia română, 2002.

Liviu Ciulei era membru de onoare al Ordinului Arhitecţilor.

Cele mai citite

RAReș îți răspunde rapid: Chatbotul Registrului Auto Român, ghidul tău digital pentru informații auto

Inovația de la Registrul Auto Român face legătura între șoferi și informații tehnice despre mașinile lor Registrul Auto Român anunţă că a lansat Chatbotul RAReş,...

Ungaria oferă laptopuri gratuite elevilor, în timp ce România retrage tabletele distribuite în pandemie

Ungaria derulează cu succes un program național de sprijin educațional, prin care elevii din clasele a V-a și a IX-a primesc laptopuri gratuite din...

Revoluția subterană a lui Nicușor Dan „îngroapă” 45 de km de conducte noi

Primarul Capitalei a reamintit că anul trecut au fost reabilitate țevi pe o lungime de 50 de km Într-o postare pe Facebook, primarul Nicușor...
Ultima oră
Pe aceeași temă