14.2 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSpecialBBC: Tendinţă.Tot mai multe tinere se călugăresc

BBC: Tendinţă.Tot mai multe tinere se călugăresc

Din ce în ce mai multe tinere din Marea Britanie aleg să se călugărească, se arată într-un documentar al BBC.

Catherine are 25 de ani şi, în ultimii ani, a studiat, s-a distrat şi a lucrat ca model. Cu toate astea, a simţit că nu poate să fie împlinită decât dacă îşi închină viaţa Domnului.

„Am mers la castinguri, iar, după prima mea defilare plătită, am mers acasă şi mă simţeam pustie. Mă întrebam dacă asta e tot, pentru că nu eram deloc încântată. Iubesc oamenii şi îmi place să mă distrez, dar trebuie să fie ceva mai mult”, explică tânăra.

Catherine a vizitat mănăstirea St. Dominic, care primeşte mirenii să trăiască acolo pentru o perioadă. Acum, ea este novice.

„Nu există un tipar al călugăriţelor. Vin multe fete care au avut prieteni şi s-au distrat, au mers la petreceri şi au băut, dar caută ceva mai mult. Vor mai mult”, explică sora Hyacinthe, care caută tinere care îşi doresc să îmbrace straiele monahale.

Călugăriţele franciscane de la Renewal formează una dintre cele mai tinere comunităţi monahale din Marea Britanie. Media lor de vârstă este 30 de ani. Ele se implică în viaţa comunităţii, îngrijesc oamenii fără adăpost şi vizitează şcolile din parohie. Sora Jacinta a crescut în Northampton şi lucra ca terapeută. Iniţial, şi-a reprimat dorinţa de a se călugări, pentru că îi era teamă de schimbarea radicală pe care ar fi suferit-o viaţa ei. A fost novice opt ani înainte să depună jurământul final.

Şi Catherine încă ezită să se călăgărească, pentru că se teme că îi vor lipsi căsătoria şi copiii. „Simt că sunt trasă în două direcţii opuse. Mi s-a spus că aş fi o soţie şi o mamă foare bună şi cred că mi-ar plăcea să fac şi asta. M-am rugat mult şi i-am cerut să îmi dea puterea să aleg ceea ce mi se potriveşte mai bine”, spune tânăra.

Nu e uşor să-ţi dai seama în ce direcţie te cheamă Domnul. E nevoie de mult curaj şi de multă răbdare”, spune Jacinta.

Acum, Catherine merge la o şcoală de evanghelizare din Londra, iar călugăriţele aşteaptă ca ea să se hotărască pe ce drum va merge.

Anul trecut, 20 de tinere din Marea Britanie şi Ţara Galilor s-au călugărit, potrivit datelor furnizate de Conference of Religious. Dintre ele, 14 aveau între 20 şi 30 de ani.

În ultimii cinci ani, numărul femeilor sub 40 de ani care îmbracă straiele monahale a crescut de la 42%, în 2006, la 70%, în 2010, conform National Office of Vocation.

Cele mai citite

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....

Dobânzile fixe la creditele ipotecare au scăzut ratele românilor

Reducerea dobânzii fixe a dus la o scădere a ratei lunare cu circa 200 de lei pentru un credit ipotecar de 70.000 de euro,...

Vremea de Crăciun. Ce spun meteorologii

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), vremea de Crăciun va fi caracterizată de variații termice semnificative, cu o încălzire temporară în prima parte a...
Ultima oră
Pe aceeași temă