3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul şef al ANOFM Silviu Bian rămâne în arest

Fostul şef al ANOFM Silviu Bian rămâne în arest

Fostul şef al ANOFM Silviu Bian rămâne în arest preventiv, în urma deciziei de joi a Curţii de Apel Bucureşti care a menţinut, astfel, hotărârea instanţei inferioare, scrie Mediafax.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, astfel că Silviu Bian va executa mandatul de 29 de zile emis pe numele său de Tribunal.

Silviu Bian le-a cerut joi judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti să dispună cercetarea lui în stare de libertate, arătând că este nevinovat şi că se angajează să nu influenţeze în niciun fel ancheta procurorilor DNA în cazul în care va fi lăsat liber.

Curtea de Apel Bucureşti a judecat recursul fostului şef al ANOFM la decizia de arestare preventivă dispusă de Tribunalul Capitalei în dosarul în care este acuzat că a luat mită de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM ca să îi păstreze în funcţii.

Apărătorul acestuia, Cristian Ene, a arătat că există mai multe potenţiale vicii de procedură în ceea ce priveşte ordonanţa de reţinere a clientului său şi a probelor care îl vizează. Avocatul a precizat că în ordonanţa de reţinere anchetatorii nu ar fi menţionat temeiul juridic pentru care dispus reţinerea clientului său şi nu ar fi soluţionat conform legii plângerea făcută ad hoc de apărare, la momentul constatării acestui viciu procedural. Din acest motiv, în opinia avocatului, ordonanţa de reţinere ar fi nulă.

Un alt potenţial viciu invocat de avocat a fost acela că interceptările în cazul clientului său ar fi „fracţionate” şi nu relevă discuţiile reale şi integrale purtate între clientul său şi denunţătorul Ristea.

Totodată, avocatul a arătat că afirmaţia denunţătorului „sunt ăia… ştiţi dumneavoastră” ar reprezenta de fapt răspunsul acestuia la întrebarea lui Bian „Cine sunt angajaţii din proiect?”.

Avocatul a reafirmat că interceptările depuse până la acest moment la dosar „sunt secţionate”, arătând în plus că procurorii nu au o dovadă clară a unei înţelegeri dintre denunţător şi Bian de colectare a unor sume de bani de la angajaţi.

În replică, procurorul DNA le-a cerut judecătorilor menţinerea deciziei Tribunalului, arătând că „Silviu Bian a înţeles să deturneze puterea de decizie şi control pe care o avea în vederea obţinerii de venituri ilicite” şi că „circumstanţele personale nu pot duce la alegerea unei alte măsuri decât cea a arestului”.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că denunţătorul lui Bian ar fi şi el învinuit în acest dosar, în contextul în care acesta a fost primul „personaj” luat în vizor de anchetatori la denunţurile făcute de mai mulţi angajaţi ai instituţiei. În acest context, denunţătorul le-a relatat anchetatorilor despre solicitările lui Bian şi astfel aceştia au decis să facă un flagrant în cazul fostului şef al ANOFM.

Silviu Bian a fost arestat preventiv în 16 octombrie, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Silviu Bian a primit în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 22.000 euro şi 19.000 lei de la funcţionarii structurilor judeţene ale ANOFM, pentru a cofinanţa posturile.

Bian a fost prins în 15 octombrie în flagrant delict, după ce a primit de la aceiaşi funcţionari, prin intermediari, în acelaşi scop, suma de 82.000 lei, reprezentând o parte din retribuţiile aferente lunii septembrie 2011.

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă