18.9 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialJurnaliştii din Grecia au intrat marţi în grevă

Jurnaliştii din Grecia au intrat marţi în grevă

Jurnaliştii din Grecia şi-au întrerupt marţi activitatea, în timp ce sindicatele au intensificat protestele, înainte unei greve generale de două zile ce va coincide cu votul în Parlament a noilor măsuri de austeritate, relatează NewsIn.

Mai multe instituţii de presă din Grecia au fost nevoite să facă reduceri de personal în urma măsurilor de austeritate.

În replică, jurnaliştii refuză până joi să mai transmită buletine de ştiri radio sau TV, să mai updateze portalele sau să publice reviste sau ziare.

Între timp, sindicatele elene paralizează în continuare serviciile şi transportul, în special cel feroviar şi maritim, în ţară.

Bugetarii continuă protestele în faţa a nouă ministere şi mai multor agenţii de stat.

Greva lucrătorilor vamali, care va continua până joi, ar putea afecta livrarea de alimente şi combustibil. Mai mult, benzinăriile vor fi închise miercuri.

Controlorii de trafic aerian şi-au anunţat intenţia de a se alătura protestului şi vor consemna la sol toate zborurile miercuri şi joi. Magazinele, băncile, birourile guvernamentale şi şcolile vor rămâne, de asemenea, închise, iar taxiurile nu vor mai opera.

Şi avocaţii vor să intre în grevă, pentru a protesta faţă de planurile guvernului de a deschide mai mult sectorul lor de activitate concurenţei.

Spitalele vor opera numai cu personal de urgenţă.

Luni, armata elenă a fost chemată pentru a ajuta la strângerea miilor de tone de gunoi ce se strâng de săptămâni pe străzile din Atena, din cauză că gunoierii sunt în grevă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă