Apple a vândut 4 milioane de iPhone 4S în primele trei zile de la debutul noului model smartphone în magazine, pe 14 octombrie, a anunţat marţi compania americană, transmite Reuters, scrie Mediafax.
Vânzările în magazine au fost lansate vineri în Japonia, Australia, Franţa, Marea Britanie, Germania, Canada şi Statele Unite.
În primele 24 de ore după prezentarea iPhone 4S, Apple a primit peste un milion de comenzi online, depăşind cele 600.000 de comenzi primite pentru iPhone 4.
Prezentat cu numai o zi înainte de moartea preşedintelui Apple Steve Jobs, noul model a fost considerat iniţial o dezamăgire, parţial pentru că arată la fel ca predecesorul său.
Datorită softului „Siri” pentru comenzi vocale inclus în noul model, Apple a stabilit pe 7 octombrie un record pentru comenzile online.
Odată cu noul iPhone, peste 25 de milioane de clienţi au folosit în primele cinci zile de la lansare sistemul de operare iOS 5, iar peste 20 de milioane de clienţi s-au înscris pentru serviciile gratuite cloud, a anunţat compania.
Cea mai recentă versiune a iPhone va fi disponibilă în alte 22 de ţări din 28 octombrie şi în peste 70 de state până la sfârşitul acestui an.