Universitatea Cluj va întâlni, duminică, pe FC Braşov, în primul meci oficial pe Cluj Arena. Elevii pregătiţi de Ionuţ Badea vor apuca să facă un singur antrenament înaintea jocului pe noul stadion, acolo unde au pierdut categoric, marţi seară, „inaugurarea” cu Kuban Krasnodar, scor 0-4. Tehnicianul clujenilor este îngrijorat doar de faptul că echipa sa va avea un nou stadion pe care va juca, nu şi de prestaţia dezamăgitoare de marţi.
Studenţii plătesc mai puţin
„Meciul contra celor de la Kuban a fost, din punct de vedere fotbalistic, poate chiar pe planul al treilea. Important a fost inaugurarea unui stadion, sărbătoarea din jurul acestui eveniment, reîntoarcerea acasă a Universităţii şi mai puţin detaliile pur fotbalistice din acel meci. Jucătorii mei au avut o altă motivaţie, pentru că partida de marţi a avut o încărcătură mai mică chiar şi faţă de un meci amical. Atunci doar ne-am adaptat cu Cluj Arena, iar cu Braşovul trebuie să avem o atitudine de meci oficial. Trebuie să fim atenţi pentru că anumitor echipe le-au trebuit patru-cinci meciuri pe un nou stadion până a câştiga un meci, dar sperăm să ne bucurăm de o victorie duminică”, a declarat antrenorul clujenilor. Partida va începe la ora 19:00, iar câteva mii de bilete vor fi acordate studenţilor la un preţ redus la jumătate faţă de cel iniţial.