Sexul te face să „îţi pierzi minţile” în adevăratul sens al cuvântului. La această concluzie au ajuns cercetătorii americani după ce o femeie de 54 de ani din Washington DC şi-a pierdut memoria, în urma unei partide de amor, conform dailymail.co.uk.
Pierderea memoriei pe termen scurt se numeşte amnezie globală tranzitorie. Pacienţii nu prezintă alte simptome şi işi recapătă de obicei amintirile după câteva ore. Anual, intre 3 si 5 oameni la fiecare 100 de mii sunt afectaţi de această amnezie.
Medicii se declară neputincioşi, spunând că nu pot explica de ce oamenii continuă să vorbească şi să se mişte în timp ce-şi pierd memoria.
O partidă de sex poate declanşa amnezia completă temporară, la fel cum aceasta poate fi declanşată şi de alte activităţi intense. Oamenii cu vârsta cuprinsă între 50 şi 60 de ani intră în categoria de populaţie cu factor crescut de risc de a trece printr-un astfel de episod, episod care de obicei este unic în viaţă.