Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va participa joi şi vineri la manifestările prilejuite de sărbătorirea hramului oraşului Chişinău, ca urmare a invitaţiei omologului său, Dorin Chirtoacă, relatează NewsIn.
Pe parcursul vizitei oficiale, edilul va avea întrevederi atât cu primarul Chişinăului, cât şi cu premierul Republicii Moldova, Vladimir Filat, şi preşedintele interimar, Marian Lupu, precizează reprezentanţii municipalităţii bucureştene.
Oprescu va avea o întâlnire oficială şi cu Mitropolitul Petru, la Biserica Românească, şi va participa, alături de ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, la ceremonia depunerii de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare.