Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care cere recapitalizarea băncilor europene, continuarea armonizării sistemelor naţionale fiscale, introducerea unor obligaţiuni publice europene şi consolidarea guvernanţei economice la nivel UE pentru ţările din Zona euro, relatează NewsIn.
Prin rezoluţie, europarlamentarii cer Comisiei Europene să prezinte un plan UE pentru redobândirea încrederii în piaţa financiară, care să aibă un calendar precis pentru calea de urmat. Planul nu trebuie să folosească instrumente interguvernamentale şi trebuie să fie gestionat în întregime în cadrul instituţional UE, se adaugă în text.
Parlamentul European crede că recapitalizarea băncilor europene trebuie să se facă la nivel UE şi să nu se bazeze pe priorităţi naţionale.
Revizuirea reglementării pieţelor financiare trebuie dusă la bun sfârşit cu scopul de a face economia UE mai rezistentă în faţa viitoarelor crize, iar statele membre trebuie să-şi armonizeze elementele sistemelor lor fiscale şi să ia măsuri comune împotriva fraudei şi evaziunii fiscale, se arată în text.
În ceea ce priveşte creşterea economică, europarlamentarii cer introducerea obligaţiunilor pentru finanţarea proiectelor în vederea susţinerii investiţiilor şi instituirea unui mecanism mai rapid şi mai puternic care să permită Comisiei să aplice acquis-ul privind piaţa unică în statele membre.
Pentru abordarea crizei din Zona euro, Comisia ar trebui să prezinte un raport privind crearea unui sistem de emitere în comun a unor obligaţiuni publice europene (eurotitluri), sub un regim de răspundere solidară, înainte de sfârşitul anului 2011, au precizat eurodeputaţii.
Aceste eurotitluri ar avea ca scop consolidarea disciplinei bugetare şi sporirea stabilităţii în Zona euro prin intermediul pieţelor.
Textul mai arată că ar trebui consolidată guvernanţa economică la nivel UE pentru ţările din Zona euro.
Rezoluţia a fost adoptată prin vot liber, cu ridicare de mâini şi va fi trimisă Consiliului European, ce va avea loc la Bruxelles în 23 octombrie.