2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăLifestyleFoodHezbollahul latin a ajuns la porţile SUA (ARTICOL INTEGRAL)

Hezbollahul latin a ajuns la porţile SUA (ARTICOL INTEGRAL)

Terorismul arab din America de Sud s-a dezvoltat continuu în ultimii 30 de ani, iar acum numără sute de celule de operaţiuni şi un profit anual de peste 400 milioane dolari. Teroriştii din Orientul Mijlociu şi dictatorii sud-americani sunt uniţi de un singur lucru: ura pentru SUA.

O analiză recentă a think tank-ului American Enterprise Institute arată cum a devenit America de Sud piaţa de desfacere preferată a teroriştilor arabi. În ultimii ani, grupările islamiste din America Latină s-au dezvoltat puternic, iar azi Hezbollahul nu mai este doar o entitate criminală care operează pe continentul sud-american. Cele aproape 500 de celule constituite trimit anual circa 400 milioane dolari în Orientul Mijlociu. Ameninţarea vibrează la urechile Washingtonului, care a încercat să destabilizeze noile structuri teroriste, dar s-a lovit sistematic de lipsa de cooperare a guvernelor sud-americane.

Potrivit AEI, ameninţarea Hezbollahului este cu atât mai mare cu cât organizaţia are un acord de principiu cu administraţiile sud-americane: subminarea SUA. Hezbollah şi-a trimis cei mai devotaţi oameni în America de Sud pe la jumătatea anilor ’80. Misiunea lor era să se familiarizeze cu teritoriul, să identifice o reţea prin care să verse bani la celula mamă din Liban şi să plănuiască operaţiuni. O altă metodă pentru propagarea reţelei a fost ridicarea de moschei şi de centre islamice. Presa americană notează că expansiunea terorismului arab în America de Sud este efectul unei strategii bine articulate şi de durată. Astfel, fiecare celulă nou înfiinţată se baza pe un departament de clerici, care se ocupa de recrutarea de membri. Fondurile reţelei şi gestiunea resurselor cădea în seama unui al doilea departament. Ultimul sector din structura reţelei viza logistica şi execuţia operaţiunilor. Toate filialele sud-americane se subordonau Hezbollahului din Liban şi aveau drept scop, îndeplinirea comenzilor primite de la Beirut. Potrivit AEI, marele avantaj al acestor celule este reducerea timpului de execuţie al operaţiunilor şi o mai mare libertate de mişcare în regiune.

Prietenia dintre Hugo Chavez şi Mahmoud Ahmadinejad

Una dintre mizele Hezbollahului o reprezintă politica externă a Iranului. Condamnat la izolare internaţională din cauza programului nuclear, Teheranul a investit masiv în găsirea unor prieteni pe harta lumii, iar cele mai călduroase semnale au venit tocmai din America de Sud. Astfel, Iranul şi-a sporit numărul de ambasade din regiune de la şase în 2005, la zece în 2010. Şi totuşi, acţiunile Hezbollahului în America de Sud gravitează în jurul preşedintelui venezuelean, Hugo Chavez. Analiza postată pe site-ul AEI arată că la baza prieteniei cu omologul  său iranian, Mahmoud Ahmadinejad, stă „dorinţa comună de a submina SUA”. Alianţa lor nu a rămas doar la nivel declarativ, iar în ultimii ani Venezuela a permis Iranului să exploateze uraniu pe teritoriul ei. În plus, Hugo Chavez a protestat cu fiecare prilej faţă de sancţiunile comunităţii internaţionale pentru Teheran. Administraţia de la Caracas a pus până şi o insulă la dispoziţia Hezbollahului, pentru stabilirea cartierului general din America de Sud. Mai mult, Hugo Chavez a fost ambasadorul islamismului pe continent şi a abordat subiectul şi la întrunirile sale cu diferiţi şefi de stat. La puţin timp, Rafael Correa, preşedintele Ecuadorului, şi Evo Morales, liderul din Bolivia au devenit la rândul lor aprigi susţinători ai cauzei arabe. Jurnalistul american Doug Farah a apreciat că această coaliţie sud-americană iniţiată de Hugo Chavez a condus la apariţia unei reţele teroriste extrem de violente pe continent, „Revoluţia Boliviană”, direct susţinută de regimul iranian.

 

Reţelele Hezbollah
în America Latină

 

Dincolo de acţiunea preşe-dintelui venezuelan, Hezbollah are împânzite pe continent propriile reţele de propagandă. Liderii islamici din America de Sud stau de regulă pe lângă politicienii de vârf şi au o influenţă semnificativă asupra strategiilor guvernamentale. Astăzi, expansiunea Hezbollah din lumea latină se sprijină mai ales pe umerii a doi activişti. Ghazi Nasseredine este cetăţean venezuelean de zece ani, dar nu şi-a renegat nici o clipă originile libaneze. În prezent, el este al doilea diplomat al Venezuelei în Siria şi un puternic susţinător al Hezbollahului în spaţiul sud-american. Autoritatea sa este cu atât mai mare cu cât face parte din anturajul preşedintelui Chavez. Împreună cu fraţii săi, Nasseredine conduce una dintre principalele reţele de extindere ale Hezbollahului în America Latină. Statutul său diplomatic i-a permis să consolideze legături cu lideri din Siria şi Liban. Al doilea deschizător de drumuri pentru teroriştii arabi din America de Sud este Hojjat al Eslam Rabbani. Deşi în anii ’90 trecea drept un simplu ataşat cultural la ambasada Iranului din Buenos Aires, el recruta în paralel membrii pentru Hezbollah. Supranumit „Profesorul teroriştilor” de către revista braziliană „Veja”, Rabbani e autorul a două atentate care au omorât 144 de persoane în capitala Argentinei, în 1992 şi 1994. În prezent, liderul islamist organizează tabere de pregătire pentru noii recruţi ai reţelelor din Argentina în Venezuela şi Iran. Discipolii lui Rabbani conduc moschei în Buenos Aires, propagând ideile sale. Marea lovitură a lui Rabbani pe continentul sud-american o reprezintă Brazilia, una dintre primele zece economii ale lumii şi casa a peste un milion de musulmani. În Brazilia, Rabbani lucrează cu fratele său Mohammed, preşedintele Asociaţiei Iraniene din ţara cafelei şi cu Taki Eldyn, un radical sunit care conduce moscheea Guarulhos din Sao Paulo. Revista braziliană „Veja” a citat o sursă guvernamentală potrivit căreia moscheea lui Eldyn se află în strânsă legătură cu o celulă extrem de importantă din regiune. Chiar şi trezoreria americană a indicat conexiunea şi a adăugat că prin această conductă se scurg resurse financiare şi logistice impresionante către Hezbollah. Deşi figurează de ani buni pe lista neagră a Interpolului, Rabbani operează în continuare şi reuşeşte să intre în contact cu discipolii săi, călătorind sub identităţi false.

 

Hezbollah la graniţa SUA

 

Hezbollahul s-a extins până în Mexic şi de câţiva ani s-a poziţionat la graniţa cu inamicul suprem – SUA. Autorităţile mexicane au constatat conexiuni între infracţionalitatea transfrontalieră şi gruparea islamistă din Liban. Astfel, traficul de persoane şi de narcotice a devenit o afacere mexicano-libaneză. Potrivit unor mărturii culese de presă din congresul american, capacitatea de operare a Hezbollahului la graniţa de sud a Statelor Unite a fost identificată încă din 2007. În 2008, Salim Mucharafille, un cetăţean mexican cu origini libaneze a fost condamnat la 60 de ani de închisoare după ce în 2002 a încercat să treacă fraudulos în SUA peste 200 de susţinători Hezbollah. Washington Times scrie că una dintre strategiile organizaţiei teroriste în Mexic a fost înţelegerea cu diferite carteluri de droguri. „Au în comun traficul de arme, falsificarea de documente şi metodele de transport”, a precizat unul dintre specialiştii americani ai Direcţiei Antidrog. De curând, autorităţile au identificat o serie de tuneluri săpate de-a lungul frontierei şi folosite de către reţelele de traficanţi. Jurnalistul american Doug Farah a declarat că acestea se aseamănă izbitor cu cele întâlnite în Liban. Ultimele evenimente au neliniştit Washingtonul, care ia din ce în ce mai serios ameninţarea teroristă de la graniţa de sud. „Ar fi mai surprinzător dacă cele două părţi n-ar colabora. Cartelurile au acces la traficul şi la explozibilul terorist, precum şi piaţă de desfacere în Orient, iar Hezbollahul îşi câştigă dreptul de a acţiona în proximitatea graniţei SUA”, a explicat secretarul de stat american, Sue Myrick. Anul acesta, cu ocazia unei vizite de lucru în Bolivia, generalul iranian Ahmad Vahidi a precizat că „Iranul este pregătit să dea o replică nimicitoare SUA în cazul unui conflict militar între cele două ţări”. Până la izbucnirea unui război între cele două puteri, presa americană sugerează Washingtonului să ia acum măsurile care se impun pentru a distruge ameninţarea teroristă din America Latină. 

 

 

 

Venezuela a permis Iranului să exploateze uraniu pe teritoriul ei. În plus, Hugo Chavez a protestat cu fiecare prilej faţă de sancţiunile comunităţii internaţionale
pentru Teheran.

 

 

 

Iran şi Venezuela sunt unite pentru a pune bazele unei noi lumi în care domină dreptatea şi umanitatea.”

 

Mahmoud Ahmadinejad,

Preşedintele Iranului

 

 

 

Nimeni nu va putea înăbuşi revoluţia islamică. Vom fi împreună până la capăt şi vom învinge.”

 

hugo chavez,

Preşedintele Venezuelei

Cele mai citite

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

Derby-ul serii în Liga Campionilor: Bayern Munchen-Paris Saint-Germain 1-0

Bayern Munchen a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0, marţi seara, pe Allianz Arena, într-un meci din etapa a cincea a Ligii...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...
Ultima oră
Pe aceeași temă