Oficialii landului german Bavaria au confirmat că au autorizat folosirea unui program informatic controversat de spionaj, ce a provocat un scandal în ţară, relatează Euronews, citată de NewsIn.
În weekend, un grup de hackeri germani a anunţat că a descoperit un program care spiona discuţiile de pe Skype, ce se pare că era folosit de agenţiile germane de securitate.
Software-ul provoacă probleme pentru calculatoarele infectate, care riscă un atac serios din partea altora.
„Dacă există un caz real trebuie anchetat atent şi ar trebui să fie dată şi o ordonanţă care să stipuleze clar în ce situaţii poate fi folosit acest tip de software”, a declarat ministrul justiţiei, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger.
Bavaria a intrat în atenţie după ce un avocat a spus că softaware-ul a fost instalat pe computerul clientului său în timpul unui control vamal.
Programele informatice de spionaj pot fi folosite legal de guvern, dar numai pentru interceptarea comunicaţiilor pe internet.