Poliţiştii de la Serviciul Investigare Fraude din cadrul IPJ Galaţi au început urmărirea penală a omului de afaceri Corneliu Mangalea, acuzat de evaziune fiscală. „Acesta, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, nu a virat în termen de 30 de zile de la scadenţă impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate de societate aferente perioadei iulie 2009-iunie 2010, în valoare totală de 697.923 lei.
De asemenea, M. Corneliu, în calitate de reprezentant al unui club sportiv, nu a virat în termen de 30 de zile de la scadenţă impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate statului aferente mai multor luni din cursul anilor 2008-2010, în valoare totală de 23.665 lei, fiind cercetat de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Cercetările sunt continuate cu învinuitul în stare de libertate în vederea recuperării prejudiciului”, se spune în comunicatul de presă al IPJ Galaţi. Corneliu Mangalea e patronul firmelor Metal SA şi Metal Grup Industrie SRL Galaţi. El a preluat şi controlul unor foste întreprinderi cu capital de stat, precum singurul producător de elice navale din estul Europei, Elnav SA Galaţi, Mehid SA Galaţi, care producea echipamente hidraulice, şi firma de construcţii Confort SA. Elnav şi Mehid au fost aduse într-o situaţie falimentară. Mangalea a fost şi finanţatorul echipei de volei feminin CSU Metal Galaţi, multiplă campioană naţională. Echipa a fost desfiinţată după câştigarea ultimului titlu de campioană naţională.
Gloria şi decăderea „Fabricii de elice”
Elnav SA, înfiinţată în 1978, producea elice pentru nave de diferite tonaje, până la petrolierele de 150.000 tone, cum era „Independenţa”, propulsată de două elice cu diametrul de 10,5m şi greutatea de 40 tone. Elnav producea elice şi pentru export şi lucra şi pentru industria de apărare, producând elicele cu diametrul de 0,5 m pentru amfibiile produse la Moreni. Anual, pe porţile uzinei ieşeau 20.000 tone de piese turnate. Dacă ar fi fost bine administrată, Elnav SA ar fi putut rămâne o afacere profitabilă, producând elice pentru navele construite în cele şapte şantiere navale care funcţionează în România, dar şi pentru export. Ar fi putut produce şi piese turnate pentru industria auto. A ajuns în faliment şi în urmă cu doi ani.
În loc de elice navale, produce… TVA
Elnav a trecut de la producţia de elice navale la aceea de… TVA. Surse din DGFP spun că e vorba de TVA aferentă unor facturi emise de alte societăţi ale lui Mangalea către Elnav pentru lucrări de reparaţii fictive ale utilajelor şi halelor Elnav. În 2007, Metal Grup Industrie SRL Galaţi, care deţine 98,53% din acţiunile Elnav, a emis către Elnav SA factura seria GL-MGI nr. 0010224, în valoare de 2,8 milioane de lei, cu 449.213 lei TVA, pentru modernizări de hale, cinci poduri rulante şi reţele electrice. În 2008, Metal Grup a mai emis către Elnav o factură pentru reparaţii în valoare de 1,7 milioane, dar cu taxare inversă, pentru a şterge un TVA de 326.915 lei. În 2006 şi 2007, Elnav a produs TVA de 3,2 milioane de lei noi, iar în două luni din 2008 a mai produs TVA de 499.288 lei. În februarie 2008, Mangalea avea de recuperat TVA în valoare de 4.513.099 lei. Surse din DGFP susţin că inspectorii au constatat mai multe nereguli financiare, printre care şi aceea că scutirea de TVA se aplică pentru construcţii, nu pentru „cârpeli”. În celebrul dosar 394/D/P/2007, care era miza mitei oferite de Cătălin Chelu chestorului Fătuloiu, DIICOT anchetează şi modul în care Mangalea a intrat în posesia pachetului majoritar de acţiuni la Elnav SA cu sprijinul lui Cătălin Chelu.