14.7 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialHCM Constanţa, o echipă de 10+

HCM Constanţa, o echipă de 10+

Echipa de pe litoral nu are adversar în întrecerea internă, unde a câştigat toate partidele la peste zece goluri diferenţă.

 

Puţini erau cei care, la începutul sezonului Ligii Naţionale de handbal masculin, îndrăzneau să conteste supremaţia echipei HCM Constanţa. După doar şase runde din actualul sezon, echipa de pe litoral a confirmat faptul că nu are adversar în întrecerea internă. Trupa pregătită de Ion Crăciu, Eden Hairi şi Alexandru Buligan a câştigat de o manieră categorică primele şase jocuri din Liga Naţională şi a dovedit o dată în plus că nu are adversar în drumul ei către un nou titlu de campioană, al şaptelea.

Constănţenii nu au învins în cele şase meciuri de până acum ci şi-au umilit adversarii. Fiecare partidă a fost câştigată la peste zece goluri diferenţă, un obiectiv neoficial al echipei de la malul mării. „Băieţii şi-au propus să câştige autoritar toate meciurile din campionat.

Şi-au impus o marjă de cel puţin zece goluri la fiecare meci. Dacă ne uităm la valoarea lotului şi la calităţile individuale ale fiecărui jucător putem spune că acest lucru este posibil. Nu subestimăm nici o echipă adversă, dar o analiză amplă a formaţiilor angrenate în Liga Naţională ne poate conduce la o astfel de superioritate. După cum s-au desfăşurat evenimentele în primele runde putem spune că singurele semne de întrebare sunt la câteva jocuri în deplasare. Pe propriul teren nu cred că vom avea probleme majore. Evoluţiile noastre pot fi afectate doar de accidentări nedorite sau de o oboseală care sigur va apărea spre finalul grupei din Liga Campionilor, pentru că până atunci vom juca două meciuri pe săptămână”, a declarat Eden Hairi, secundul HCM-ului.

HCM Constanţa este pe primul loc în clasamentul Ligii Naţionale, iar singura formaţie care pare a ţine pasul cu echipa constănţeană este Ştiinţa Bacău. Moldovenii nu prezintă însă o ameninţare pentru Toma şi compania care, în perioada de pregătire, au învins de două ori echipa din Bacău, o dată în Moldova şi o dată în Sala Sporturilor din Constanţa.

Se caută primul succes în Ligă

Întrecerea internă nu seamănă absolut deloc cu întrecerea continentală în care HCM participă. Constănţenii au pierdut primele două jocuri în grupa din Liga Campionilor şi sunt încă în căutarea primului succes. Acesta poate veni joi, când gruparea de la malul mării va juca pe propriul teren în compania slovenilor de la Cimos Koper. Partida va avea loc la Buzău şi va începe la ora 20.00. Spre deosebire de HCM, gruparea slovenă a reuşit să se impună în una dintre cele două partide disputate în Ligă, 27-24 cu Wisla Plok, formaţie în faţa căreia HCM a pierdut, în Polonia, în ultimele secunde de joc.

Cele mai citite

România va fi „măturată” de ciclonul Ashely, spune ministrul Mediului

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a avertizat duminică dimineață că România va fi afectată semnificativ de ciclonul Ashley în următoarele ore, subliniind că pericolul principal...

Soarele, partener de afaceri: A demarat Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ două miliarde de lei. Fondurile alocate primei etape a programului, pentru...

Nevada va implementa un sistem de inteligență artificială pentru evaluarea solicitărilor de ajutor de șomaj

Oficialii din statul american Nevada au anunțat planurile de a introduce un sistem de inteligență artificială (A.I.) pentru a evalua cererile de ajutor de...
Ultima oră
Pe aceeași temă