Kenyanul Tekla Metafeira Getu a câştigat cursa de 42.195 km, cu timpul de 2:17.21, în timp ce la feminin pe prima poziţie s-a clasat rusoaica Marina Koleva cu 2:32.20 la Maratonul Internaţional Bucureşti Raiffeisen, care a început duminică la ora 9.30 şi s-a încheiat în jurul prânzului, relatează Mediafax.
Aproximativ 2000 de concurenţi au participat pe o vreme urâtă la probele competitive ale MIB maraton, semimaraton şi ştafetă, în timp ce aproximativ 500 de persoane au concurat la cursa populară.
Traseul la Maratonul Internaţional Bucureşti Raiffeisen a fost următorul:
– Cursele Competitive (42 km, 21 km şi ştafetă): Start Alba Iulia, s-a pornit pe partea exterioară a traseului, a continuat până la intersecţia Bd. Unirii şi Bd. Brătianu, s-a întors la stânga pe Splaiul Unirii pe pod, şi a continuat până la intersecţia cu Mihai Bravu, unde s-a întors înapoi pe Splaiul Unirii, s-a făcut stânga la Pasaj Mărăşeşti pe Bd. Mircea Vodă, apoi dreapta pe Bd. Unirii până la Piaţa Alba Iulia, s-a continuat pe Bd. Burebista 200 m, apoi dreapta pe Bd. Decebal până la intersecţia cu Mihai Bravu, întoarcere la trecerea de pietoni de pe Bd. Decebal, înapoi pe Bd. Decebal şi se continuă pe Bulevardul Unirii. Acest traseu s-a repetat de 4 ori. Finish – Piaţa Alba Iulia, pe interiorul pieţei.
– Cursa Populară Gillette (3,5 km): a pornit pe partea interioară a traseului, până la primul semafor către Unirea, punct de întoarcere, intersecţia cu Lucian Blaga înapoi pe Bulevardul Unirii către Piaţa Alba Iulia, intrare pe Bd. Burebista (200 m), întoarcere la rond Alba Iulia spre dreapta pe Bd. Decebal, până la intersecţia cu Mihai Bravu, întoarcere la trecerea de pietoni de pe Bd. Decebal, înapoi pe Bd. Decebal până la rond Alba Iulia, Finish – s-a intrat pe poartă pe interiorul pieţei.
Organizat de Bucharest Running Club, Maratonul a cuprins mai multe evenimente: cursa de maraton – 42.195 km, semi-maraton – 21.095, ştafetă – 4×10.54, Cursa Populară Gillette – 4 km (pentru amatori), crosul copiilor şi Cursa Scaunelor cu Rotile pentru persoanele cu dizabilităţi.
În acelaşi timp, Federaţia Română de Atletism a organizat în cadrul evenimentului Campionatul Naţional de Maraton, seniori, tineret şi juniori, masculin şi feminin, şi Campionatul Naţional de Maraton pentru veterani.
Fondurile strânse la Maratonul Internaţional Bucureşti Raiffeisen vor fi donate fundaţiilor non-profit Hospice Casa Speranţei şi Viitorul Plus.