20.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialPremierul Greciei ar putea propune formarea unui guvern de uniune naţională

Premierul Greciei ar putea propune formarea unui guvern de uniune naţională

Premierul elen, George Papandreou, ar putea propune formarea unui guvern de uniune naţională care să scoată ţara din criza datoriilor, potrivit unei publicaţii elene, informaţie care a fost însă dezminţită de guvernul de la Atena, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Papandreou ar fi dispus să demisioneze, dacă astfel se va ajunge la un consens politic pentru formarea unui guvern de coaliţie, cu o majoritate parlamentară puternică, a relatat publicaţia financiară Imerisia.

„Informaţia nu este adevărată”, a declarat Ilias Mosialos, purtător de cuvânt al Executivului.

În iunie, Papandreou i-a spus şefului conservatorilor din opoziţie, Antonis Samaras, că este dispus să demisioneze pentru a permite crearea unui guvern de uniune naţională care să atragă un sprijin mai larg pentru măsurile de austeritate din programul de finanţare convenit cu Uniunea Europeană şi FMI.

Samaras, care se opune măsurilor de austeritate, a respins oferta.

Partidul Socialist condus de Papandreou deţine majoritatea în Parlamentul ţării.

Potrivit unui sondaj de opinie publicat joi, conservatorii au un avantaj de nouă puncte procentuale faţă de socialişti.

Liderii UE se vor reuni la Bruxelles pe 17-18 octombrie, pentru a discuta despre revizuirea unui acord din 21 iulie privind acordarea unui al doilea program de sprijin Greciei, posibil prin cererea ca băncile să accepte pierderi mai mari din deţinerile de obligaţiuni suverane elene.

Cele mai citite

Cod Roșu de ploi torențiale emis pentru județul Galați. Autoritățile din Pechea sunt pregătite de evacuarea localnicilor

O avertizare Cod Roșu de ploi torențiale valabilă pentru județul Galați a fost emis, duminică dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie. Avertizarea Cod roșu, care...

Român găsit vinovat de comiterea unei crime de o instanță din Anglia

Un român care trăiește în Anglia a fost găsit vinovat de o instanță de judecată din Londra pentru comiterea unei crime. Sabin Manda (32...

România se confruntă cu o scădere demografică accentuată: Populația a scăzut cu peste 18% în ultimele trei decenii

În ultimii 30 de ani, România a înregistrat o scădere semnificativă a populației, estimările indicând o diminuare cu 20% a numărului de locuitori în...
Ultima oră
Pe aceeași temă