4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInternaționalCasele vechi – o importantă moştenire culturală. Episodul 4. Demolare...

Casele vechi – o importantă moştenire culturală. Episodul 4. Demolare sau renovare?

Zonele din Bucureşti, dar nu numai, care au scăpat de demolările din perioada comunistă, şi-au păstrat un şarm periclitat în prezent de dezvoltarea imobiliară haotică. Ce poate să facă proprietarul unei case vechi?

Multe case frumoase au fost distruse în ultimii ani şi multe altele se degradează văzând cu ochii, uneori cu sprijinul tacit al proprietarilor şi al autorităţilor. Îndrăgim oraşele din străinătate care şi-au protejat zonele vechi, dar acasă nu ne simţim tocmai bine.

Este adevărat că multe dintre construcţiile vechi n-au fost reparate de mult şi necesită reparaţii capitale. Mulţi proprietari aleg să evite aceste costuri şi complicaţii luând în considerare numai aspectul financiar, uitând latura estetică şi vânzând imobilul sau demolându-l.

Cine investeşte într-un teren pentru a construi un imobil cu apartamente pentru vânzare va fi strict interesat de partea financiară şi va prefera demolarea. Nu mai vorbim de faptul că soluţia construirii de imobile de birouri este şi mai avantajoasă tot din acelaşi punct de vedere financiar. Însă multe dintre casele vechi, chiar şi cele modeste, au o frumuseţe pe care casele de azi au pierdut-o, iar o atitudine mai prietenoasă faţă de vechi nu înseamnă lipsa confortului sau a altor beneficii „moderne“.

O casă modestă poate fi reparată sau extinsă cam cu acelaşi buget necesar demolării şi ridicării unui imobil nou.

Importantă e şi legislaţia în vigoare care prevede că, atât timp cât o casă este înscrisă în Patrimoniul Naţional, nu poate suferi modificări structurale sau recompartimentări, fără a primi în prealabil avize şi autorizaţii special emise de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice.

Mai sunt şi alte argumente care pledează în favoarea menţinerii şi nu a demolării. În primul rând, lucru valabil şi pentru orice obiect vechi care are în componenţă materiale provenite din mediul înconjurător, se recomandă mai degrabă recondiţionarea sau recuperarea unor componente şi menţinerea în viaţă decât reciclarea.

Legat de managementul deşeurilor în construcţii, costurile demolării au crescut într-un ritm considerabil mai mare decât cele ale construcţiei în sine. Într-adevăr, deşeurile rezultate din demolarea unei case sunt extrem de diverse (lemn, metale, plastic etc.), iar colectarea lor selectivă, conform reglementărilor UE, e foarte costisitoare. În plus, este aşteptată o HG chiar în acest an, care va avea ca efect în mod cert o creştere şi mai mare a cheltuielilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate în urma demolării unei case.

Oricum legislaţia s-a înăsprit, iar o autorizaţie de demolare se obține cu greu. Cum casele vechi din oraşe au fost construite deseori calcan în calcan, e foarte posibil ca, în acest caz, să se obţină autorizaţia de demolare doar făcută manual, ceea ce iarăşi conduce la o creştere substanţială a costurilor demolării. De asemenea, legea prevede ca demolarea să se facă manual şi în situaţia în care în proximitate se găseşte un imobil de patrimoniu, iar nerespectarea legislaţiei poate avea urmări grave de natură penală.

Sfatul experților occidentali: „Keep the wood“

Înainte de orice, trebuie evaluată starea casei şi posibilităţile de reamenajare. Deosebit de oportună este şi consultarea unui arhitect, precum şi a unui structurist. Cei care deţin deja o casă veche de care sunt ataşaţi, dar care nu mai corespunde cerinţelor de confort, trebuie să ştie că aceasta poate fi modernizată, recompartimentată integral sau chiar extinsă sau mansardată discret, totul fără ca imobilul să-şi piardă aspectul exterior iniţial. Într-adevăr, stilul de viaţă s-a modificat considerabil faţă de acum un secol.

Casele aveau o singură sală de baie, iar uneori bucătăria era la beci. În prezent casa îşi poate spori considerabil valoarea prin amenajarea podului ca spațiu de locuit, precum şi hidroizolarea subsolului. În mod special, mansarda poate deveni zona cea mai frumoasă a casei. Se pot păstra şi eventual recondiţiona elemente de valoare ca: uşi, parchetul vechi, ferestre, sobe, stucaturi, feronerie, piese de mobilier.

Recomandarea specialiştilor, în special a celor din ţările occidentale, este să se recondiţioneze şi păstreze absolut toate elementele din lemn, în special ferestrele. „Keep the wood“ (păstrează lemnul – n.n.) este îndemnul experţilor occidentali. În aceste ţări parchetul se recondiţionează şi, cu cât este mai vechi, se vinde cu preţuri imense.

Şi în România se găseşte parchet de 100 de ani, recondiţionat, şi nu ne-am mira să fie exportat.

Fiecare piesă de ţiglă ceramică este de asemenea recondiţionată şi, eventual, supusă unui proces manual de personalizare, rezultatul fiind un adevărat acoperiş de artă.

În România, recuperarea unor elemente constructive, şi recondiţionarea lor în cazul unei demolări, e o chestiune care a fost neglijată cu mare nonşalanţă, când de fapt ea poate reprezenta un business foarte bun.

Ne amintim cu tristeţe de demolarea unui mare număr de case din centrul capitalei, dictată de Ceauşescu după cutremurul din 1977, pentru construcţia Casei Poporului, când tone de parchet de stejar, rame de ferestre, uşi cu tăblii etc. au ajuns să fie puse pe foc, iar situaţia tinde să se menţină şi în zilele noastre.

Multe dintre casele vechi, chiar şi cele modeste, au o frumuseţe pe care casele de azi au pierdut-o, iar o atitudine mai prietenoasă faţă de vechi nu înseamnă lipsa confortului sau a altor beneficii „moderne“.

Câteva exemple de reconvertire a spațiului

Arh. Loredana Brumă, Asociaţia Rhabillage, coordonatoarea proiectului „Case care plâng"

Casa Carol 53. Până să se hotărască familia Bortnowski cum să ducă mai departe povestea imobilului din Bd. Carol, nr. 53, un grup de tineri studenți la arhitectură și-a asumat reactivarea monumentului și transformarea sa în centru cultural alternativ. S-au instalat în casă în anul 2012, au igienizat și au început să organizeze evenimente dintre cele mai diverse, expoziții, ateliere, concerte, proiecții de film. Treptat, s-a recurs la reparații, dintre care unele structurale. Astăzi, Carol 53 este unul dintre reperele culturale cele mai importante, nu doar la nivel local, ci și în străinătate.

Casa Mincu este unul dintre cele mai frumoase exemple de case neoromânești care au fost restaurate și reconvertite în spațiu pentru birouri. Fondatorul stilului neoromânesc, Ion Mincu, în 1890, a cumpărat casa de la arhitectul Antonio Gaetani Burelli, a remodelat-o și reamenajat-o pentru uz personal, locuind acolo în ultima parte a vieții sale. După un lung și migălos proces de restaurare, imobilul din str. Arthur Verona nr. 19 găzduiește astăzi sediul Ordinului Arhitecților din România.

Casa de târgoveț din strada Orzari nr. 63 este lăsată în paragină. Nu este demolată pentru că e clasată ca monument istoric. Autentic model de arhitectură vernaculară, construcția cu pridvor a aparținut lui Ioniță Cehanu, căpitan în oastea lui Tudor Vladimirescu. A fost construită în 1859 și reprezintă astăzi unul dintre puținele repere privind locuirea în apropierea Barierei Vergului în partea a doua a secolului XIX. Uitată printre blocurile ridicate în perioada comunistă, ocupă o parcelă de colț de dimensiuni tentante pentru investitorii imobiliari.

Ar putea fi ușor restaurată și convertită într-un mic muzeu, un spațiu comunitar, centru educativ pentru copiii din cartier. Casa este nelocuită de mai bine de 10 ani.

Consolidarea: o șansă pentru casele vechi

Arh. Horia Constantinescu-Strihan, www.cadastru.com

 Exista  o  nostalgie  a  unei  bune  aprecieri  a  constructiilor  din  perioada  de  inceput  de  secol  20  continuand  cu  perioada  interbelica.   Si  visul  frumos  ar  fi  putut  continua  dar  a  fost  intrerupt  brusc  de  un  seism  major  in  10  noembrie  1940.  Specialisti  in  constructii   avertizasera  despre   pericolul  seismelor  pe  care  arhitectii  romani  de  acum  2000  de  ani  le-au  prevazut,   si  prudenti,  au  evitat    constructii  importante  in  sudul  Daciei.  In  goana  dupa  structuri  ieftine, constructorii   inceputului  de  secol  20, si-au  concentrat  atentia  pe  o  asigurare  statica   calculata   numai   pe  verticala,  considerand  terenul  de  fundare  linistit  si  ideal  oricarei  forme  arhitecturale. 

  Catastrofa  prabusirii  blocului “Carlton” in  Bucuresti  in  urma  seismului  din  1940,  s-a  bazat  pe  grave  erori  de  conceptie,  desi  se  inventase  si  era  folosit  betonul  armat.

 Betonul  armat, inventat  intamplator,  a   oferit  proiectantilor  de  structuri,  inca  de  la  inceputul  secolului  20,  materialul  ideal  de  a  asigura  constructiile  si  la  solicitari  orizontale  provocate  de  oscilatiile  seismice.  Din  nefericire,  intalnim  deseori  in  sudul  tarii  constructii   realizate  inainte  de  1940  cu  zidarii  portante  din  caramida  si  plansee  din  beton  armat,  fara  rigidizari  verticale  si  orizontale,  care  permit  constructiilor  sa  se  comporte  la  seism  doar  ca  niste  castele  din  carti  de  joc.

 Un   factor  important  in  evaluare  il  constituie  aprecierea  volumului  construit.  O  constructie  in  forma  sferica   ( sau  cubul  inscris  in  sfera )  ofera  cea  mai  buna  rezistenta  la  solicitari  variate,  spre  deosebire  de  o  constructie  lamelara,   care  fie  se  rastoarna  fie  se  frange.  Specialistii  in  structuri  studiaza  gradul  de  “compactitate, abaterile de  simetrie  si  regularitate”  a  unei  constructii  sau  discontinuitatile  in  distributia  maselor  rigide,  care  permit  o  apreciere   a  raspunsului   la   o  solicitare  seismica  majora.  

                 Se  apreciaza  ca  neregularitatile  distributiei  volumelor  construite afecteaza  semnificativ  capacitatea  de  rezistenta  a  structurilor  in  care  masa  unui  nivel  este  mai  mare  cu  cel  putin  50%  fata  de  cele  ale  nivelurilor  adiacente.  La  proiectarea  unei  constructii  in  zona  seismica  se  vor  alege  de  preferinta  forme  in  plan  regulate,  compacte  si  simetrice  din  punct  de  vedere  al  distributiei  maselor,  rigiditatilor  si  capacitatilor  de  rezistenta. În  continuare  avem  exemplul  unei  constructii  din  Bucuresti,  realizata  in  1935,  (imaginea 1)  expresiva  ca  forma  arhitecturala,  dar  conformata  ca  o  lama   neregulata,  fara  rigidizari  la  solicitari  orizontale  si  care  este  incadrata  acum  la  clasa  de  risc  seismic  RS1,  corespunzand  constructiilor  cu  risc  ridicat  de  prabusire.   Riscul  este  cu  atat  mai  mare  cu  cat  consideram  ca  imobilul  a  “incasat”  déjà  patru  seisme  majore (1940,1977, 1986 si 1990).  Nu  exista  “reteta” ideala  de  apreciere  a  riscului  seismic  in  afara  unui  calcul  précis  intocmit  de  expert.    Pe  Valea  Niscovului,  in 1977,  s-au  prabusit  multe  case  cu un  singur  nivel,  pe  structura  din  caramida,  dar   cu  fundatii  subrede  in  timp  ce  in  Bucuresti  au  rezistat  multe  imobile  cu  mai  multe  nivele  dar  bine  fundate  si  cu  o  conformatie  omogena. 

Constructia  din  imaginea  2, o  locuinta   situata  in  Bucuresti  intr-o  zona  protejata,  proiectata   remarcabil  de  arhitectul  Richard  Bordenache  in  perioada  interbelica  a  rezistat  excelent  la  toate  seismele  majore  si  datorita  volumului  omogen  apropiat  de  un  cub.  Desigur   pe  langa  forma  aproape  ideala  de  conformare  au  contribuit  la  siguranta  in  exploatare  si  materialele  de  buna  calitate  puse  in  opera  fara  cusur.

 Constructiile  interactioneaza  intre  ele.  Astfel  in  cazul  imobilelor  insiruite,  constructia  de  la  capatul  insiruirii, ‘incaseaza”  lovituri  orizontale  de  la  celelalte  constructii  si  se  prabuseste,  chiar  daca  in  cadrul  sirului  exista  structuri   mai  “slabe’ seismic.  Pericolul  se  accentueaza  daca  planseele  constructiilor  invecinate  sunt  decalate,  acestea   provocand  “socuri”  devastatoare.  O  evaluare  corecta  a  unei  constructii  va  stabili  si  eventuale  efecte  de  interactiune  cu  cladirile  situate  in  imediata  lor  vecinatate, mai ales  in  situatia  in  care  acestea  au  fost  construite  in  perioade  diferit

Constructia  din  imaginea  3, realizata  in  Bucuresti  in  1870,  fara  alte constructii  “alipite”, se  prezinta  cu  o  structura  lamelara, defavorabila,  dar  avand  o  fundatie   si  o  structura   generos   dimensionate  si  fara  deficiente  in  executie  si  exploatare,  a   rezistat  la  toate  seismele,  fiind  acum  apreciata  ca  monument  istoric.

Se  mai remarca  la   exemplele  2  si  3  o  dimensionare  corecta  a  golurilor  din  plansee  pentru  scari  astfel  incat  sa  nu  produca  slabiri  exagerate  ale  acestora.  Se  mai  remarca  amplasarea  golurilor  pentru  ferestre  cu  o  pozitionare  suprapusa   pe  verticala  si  evitarea  amplasarii  acestora  sub  reazimele  grinzilor.

 Aspectele  de  natura  economica  sunt  cele  luate  primordial  in  consideratie.  Costurile  unei  consolidari  corecte  a  unei  constructii  gresit  conformate  si  dimensionate  pot  depasi  in  multe  cazuri  costurile  unei  constructii  cu  capacitate  si  aspect  similar, edificata  din  nou,  dar  cu  respectarea   normativelor  de  proiectare  actuale.  Solutiile  pentru  fiecare  caz  nu  se  pot  decide  decat  dupa  consultarea  expertilor.

            Soluțiile sunt simple. Totul e să ai imaginație și simțul echilibrului

Claudiu Georgescu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România

Casele vechi reprezentau o reflectare a ierarhiei sociale și o transpunere practică a acestor ierarhii. Existau minipalate, casele funcționarilor și, de ce nu, casele din cartierele proletare. Astăzi casa reprezintă un însemn al unei situații temporare în ierarhia societății, prin mărimea ei o garanție bancară și foarte rar o integrare între necesități și realități.

Chiar dacă se spune că meșterii români au plecat la muncă afară, materiale de calitate pentru construcții se mai găsesc, doritori s-ar găsi, cu condițiile de finanțare stăm mai prost!

Având în vedere că aceste case se află în zone destul de compacte, în primul rând ar trebui ferite de „buruienile contemporane“, care strică estetica unor zone, precum nuca în perete. Apoi ar trebui identificat specificul care dă valoare: arhitectul care a proiectat clădirea, personalitățile care au locuit acolo, materialele și soluțiile inovatoare folosite și nu în ultimul rând funcționalitatea prezentă și cea viitoare, circumscrise unei dezvoltări sustenabile a zonei respective.

Grupând mai multe case dintr-o anumită zonă, se pot face diverse trasee turistice tematice sau centre culturale corespunzătoare. Totul e să ai imaginație și simțul echilibrului.

Pentru renovarea sau reabilitarea acestor case soluțiile sunt foarte simple, există chiar convenții internaționale care impun anumite reguli, convenții la care țara noastră a aderat, există asociații profesionale strict specializate pe acest domeniu, totuși vedem în continuare incompetența în acțiune!

În ceea ce privește eventualele recomandări pentru proprietarii de case vechi, problema e complexă! Depinde în primul rând de ceea ce vrea proprietarul: să valorifice un imobil, să treacă la o altă propietate, să facă un gest generos față de comunitate? În orice caz el are un drept inalienabil pe care îl poate folosi cum dorește. De aceea este de dorit ca discuțiile în cazul unei înstrăinări să se poarte întâi cu autoritățile locale. În acest moment legea permite o serie de operațiuni cu aceste propietăți, începând cu înțelegeri amiabile și terminând cu procese în instanţă. Important este ca părțile să găsească o soluție rezonabilă pentru toată lumea, care să pună în valoare proprietatea respectivă.

Statul nu trebuie să se implice în problema proprietăților invocând interese generale și transformându-le în legi. Cei care trebuie să ajungă la un acord sunt autoritatea locală și proprietarul. S-a văzut deseori că invocarea unor interese generale ale legiuitorilor ascund de fapt unele interese de grup și de aceea este de dorit o cât mai mică implicare a statului în acest tip de tranzacții.

 

 

 

Cele mai citite

România și Polonia domină piața benzinei din Ucraina: OMV Petrom și PNK Orlen acaparează două treimi din piață

România și Polonia au continuat să fie principalele surse de benzină pentru Ucraina în 2024 Noutatea constă în dominația a două companii: OMV Petrom și...

Papa Francisc denunță „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-un discurs de la Vatican

Papa Francisc a condamnat luni, la Vatican, „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-o critică indirectă asupra politicii Israelului, la o săptămână după ce...

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...
Ultima oră
Pe aceeași temă