Date fiind evoluţiile publice din ultimele două săptămâni a devenit cred necesar să revin la subiectul apariţiei unui pol civic/partid de dreapta în jocul politic de la Bucureşti. Astfel, după primele date pe care le avem, prin înfiinţarea de curând a platformei Noua Republica se pare că suntem în faţa unei mişcări de dreapta care are toate şansele să ajungă o organizaţie cu caracter naţional. Conform spuselor principalului exponent al Noii Republici, domnul Mihail Neamţu, site-ul a strâns deja mii de aderenţi în câteva zile punând pe picioare grupuri de lucru în diferite zone ale ţării: Bucureşti, Arad, Timişoare, Iaşi, Brăila sau Galaţi.
Cum ar trebui însă să înţelegem noua mişcare în peisajul politic de la Bucureşti plecând de la premisa că Noua Republică va deveni exact acel suflu de înnoire politică pe care atâţia comentatori politici de dreapta îl aşteaptă de ani de zile? Mai întâi, să vedem ce este şi ce vrea Noua Republică.
Noua Republică, aşa cum apare ea până acum în sfera publică, este o mişcare menită să determine din Parlament sau din afara lui crearea unui stat puternic şi suplu. Mai puţină birocraţie, mai puţine taxe, mai multă competenţă instituţională, mai multă luptă anti-corupţie, mai puţină risipă şi nu în ultimul rând mai multă justiţie socială prin meritocraţie, prin încurajarea şi răsplata muncii, prin respingerea mentalităţii asistenţiale şi prin canalizarea mai justă a ajutoarelor sociale.
Ca atare, la o primă vedere, Noua Republică pare a avea un imens merit: ea se adresează păturii urbane de români înclinaţi spre dreapta eşichierului politic care e bine educată, se descurcă în viaţă fără pomeni, e dinamică, modernă, clădeşte valoare fără giumbuşlucuri, ci prin muncă şi sacrificiu. Adică se adresează exact acelei categorii de români care nu se mai simte reprezentată de nimeni în Parlament.
Iar acest aspect este cred cel mai extraordinar element din punct de vedere socio-politic cu privire la Noua Republică. Astfel, în măsura în care Noua Republică ar deveni o veritabilă mişcare naţională care se afirmă de la baza societăţii, am putea semnala cu deplină certitutine, pentru prima dată după ’89, apariţia unei veritabile contra-elite la clasa politică a anilor ’90 care s-a maturizat în comunism şi la continuatorii ei care în mare parte încă fac şi desfac destinele acestei ţări. Pentru a reveni aşadar la întrebarea enunţată mai sus, semnificaţia şi miza Noii Republici pare a fi o nouă, o contra-elită politică. Iar acesta este în fond sensul oricărei cereri pentru mai multă implicare cetăţenească.
Ca atare, îmi exprim speranţa că perioada de dormitare după turbulenţii ani ’90 s-a încheiat. Ceea ce ar trebui să aşteptăm legitim de la o asemenea mişcare sunt oameni noi care s-au realizat în viaţă înainte de a face politică, oameni care respiră responsabilitate, curaj şi imaginaţie în rezolvarea problemelor românilor. Nu în ultimul rând, oameni care nu sunt şantajabili şi care nu seamănă cu saltimbancii propuşi atât de des alegătorilor de partidele actuale.
Desigur, dacă Noua Republică va deveni partid politic acesta va trebui să îşi clarifice poziţia faţă de PDL, principalul său competitor pe partea dreaptă a spectrului politic. Pentru că forţa principală de atracţie a Noii Republici cât şi a oricăror altor iniţiative de acest gen o constituie tocmai elementul de noutate şi contrapunerea atât la PDL, cât şi la tot ceea ce există momentan pe piaţă.
Îmi aduc aminte de anii de studenţie de la Bucureşti când discutam pasional cu colegi şi prieteni că România are nevoie de o mişcare politică a clasei de mijloc urbană fără trecut comunist. Eu unul sper că Noua Republică va deveni acea mişcare la care visam în facultate.
Camil Roman este doctorand al Departamentului de Politică şi Studii Internaţionale de la Universitatea Cambridge.
