22.3 C
București
duminică, 22 septembrie 2024
AcasăSpecialFanii CFR-ului cer sancţionarea „U"-iştilor şi a Consiliului Judeţean

Fanii CFR-ului cer sancţionarea „U”-iştilor şi a Consiliului Judeţean

Asociaţia Independentă a Suporterilor „CFR 1907 Cluj” de Pretutindeni (A.I.S.C.P.) a cerut, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, sancţionarea fanilor Universităţii Cluj, dar şi a Consiliului Judeţean, prin societatea care administrează Cluj Arena. Suporterii alb-vişinii au fost deranjaţi de banner-ul „Aţi scos exclusivitatea din contract pentru un ungur spurcat” pe care omologii lor de la Universitatea Cluj l-au afişat în ziua inaugurării Cluj Arena. De asemenea, pentru că, susţin fanii lui Cadu şi compania, acest afiş nu ar fi trebuit să ajungă acolo fără consimţământul societăţii care administrează noul stadion al judeţului, inclusiv aceasta ar trebui să plătească.

CFR nu e lăsată în Liga I pe Cluj Arena

„A.I.S.C.P. consideră ca fiind de neînţeles şi de neacceptat incitarea continuă la xenofobie şi şovinism prin sintagma de pe bannerul afişat „ungur spurcat”. Astfel, A.I.S.C.P. consideră necesară sancţionarea de către C.N.C.D. a persoanelor fizice (suporteri ai Universităţii Cluj) şi a persoanelor juridice implicate (Asociaţia „Şepcile Roşii 1919″, dacă este implicată în această acţiune, şi totodată a societăţii care administrează Cluj Arena şi a altor personalităţi juridice eventual implicate) şi, în acest sens, a înaintat o petiţie către C.N.C.D. în data de 5 octombrie 2011″, arată comunicatul Asociaţiei. Pe stadionul Cluj Arena a cerut voie să joace şi CFR Cluj, însă Consiliul Judeţean a fost de acord doar în cazul unor meciuri ale alb-vişiniilor în cupele europene.

„A.I.S.C.P. consideră necesară sancţionarea de către C.N.C.D. a suporterilor Universităţii Cluj şi a societăţii care administrează Cluj Arena”, Asociaţia Independentă a Suporterilor „CFR 1907 Cluj” de Pretutindeni

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Fragmente osoase descoperite pe un drum forestier din județul Olt

O serie de fragmente osoase, aparent de origine umană, a fost descoperit pe un drum forestier din județul Olt, în apropierea pârâului Dârjov, sâmbătă...

Femeie găsită carbonizată într-o casă cuprinsă de un incendiu

O tragedie a avut loc în comuna Laza, județul Vaslui, unde o femeie de 50 de ani a murit carbonizată în propria locuință în...

Fragmente osoase descoperite pe un drum forestier din județul Olt

O serie de fragmente osoase, aparent de origine umană, a fost descoperit pe un drum forestier din județul Olt, în apropierea pârâului Dârjov, sâmbătă...
Ultima oră
Pe aceeași temă