„Ăştia doi sunt afacerişti din prima generaţie, pentru ei e important care îi ia primul gâtul celuilalt”. Omul din faţa mea, un analist bine informat despre politica de la Chişinău, pare a aştepta cu înfrigurare spectacolul politic ce va urma în această săptămână: premierul Vlad Filat va rupe pisica în Parlament. Şi ce va rezulta de aici? Nimeni nu ştie sigur.
Nu e clar care este planul B sau dacă măcar există un plan B. Semne au fost încă din iulie. Într-un mesaj adresat naţiunii şeful guvernului a vorbit despre alegerea între comunizare şi mafiotizare. Prezumţia era ceva de genul: comunizarea e o ipoteză, mafiotizarea se întâmplă acum, e o realitate. De atunci, se tot speculează că Filat ar putea face o alianţă cu Vladimir Voronin, împotriva partenerilor săi din Alianţa pentru Integrare Europeană.
Dar cine este celălalt afacerist din prima generaţie? Tot un Vladimir – Plahotniuc (toţi sunt ba Vlad, ba Vladimir, în funcţie de orientarea geo-strategică, excepţie face Voronin, el e mereu Vladimir). Plahotniuc a ajuns personajul preferat al tuturor teoriilor conspiraţiei la Chişinău. Două persoane diferite mi-au spus acelaşi lucru: Cosmin Guşă este cel care l-a convins să iasă la lumină. Până recent, Plahotniuc era un oligarh discret, chiar exagerat de discret. Puţină lume ştia măcar cum arăta. Apropiat al familiei Voronin, a profitat de regim pentru a se îmbogăţi. Apoi, zice varianta care circulă insistent, l-a avut pe Guşă consultant politic şi s-a lăsat convins de acesta că la câţi bani are şi la câte organe de presă controlează va face o carieră politică pe cont propriu. A fost un dezastru. Plahotniuc a devenit brusc foarte cunoscut. Dar în mod negativ. Aproape nimeni nu are vorbe de bine despre el. Aproape toţi se tem de el. Imaginea sa negativă s-a răsfrânt asupra Partidului Democrat şi asupra lui Marian Lupu, şi partidul şi Lupu o iau în jos în preferinţele electorale.
Un alt om bine situat şi informat îmi face o listă cu instituţiile pe care le controlează Plahotniuc: procuratura, curtea supremă, curtea constituţională, ziarul cutare, televiziunea cutare, serviciul de informaţii. Îmi dă detalii, totul pare foarte credibil. Şi totuşi, încerc eu să găsesc o parte bună, toţi spuneţi că el l-a rupt pe Marian Lupu de la comunişti şi a permis astfel chiar schimbarea de putere, chiar căderea lui Voronin. Asta a fost demult. Plahotniuc era atunci discret, a greşit că a ieşit în faţă, a vrut şi putere formală, nu doar să tragă sfori. S-a născut atunci un interesant triunghi al urii: Filat era un om bogat pe timpul regimului Voronin. Mafia personală a familiei Voronin a vrut să-l lase fără afaceri, cu unele dintre afaceri chiar a reuşit. Cel care le-a confiscat a fost Plahotniuc. Apoi, Plahotniuc l-a trădat pe Voronin. Bătrânul ar fi spus despre el că este singurul om care l-a păcălit. Pentru Voronin, Plahotniuc nu era un aliat politic care l-a trădat, din ăştia a avut mai mulţi. Nu, Plahotniuc era din familie şi a trădat, asta e cu totul altceva. Mi se dau informaţii despre diverse tentative ale unora de a-i împăca pe cei doi. Asta ar termina Alianţa pentru Integrare Europeană, l-ar întoarce pe Lupu la matcă. Dar Voronin nu poate ierta. Ca într-un film cu mafioţi bătrâni care refuză să moară până nu văd cadavrul duşmanului, Voronin îl vrea pedepsit. În mod ironic, asta este şansa Moldovei acum: Voronin nu poate ierta păcăleala. Frica lui Filat şi ura lui Voronin îi uneşte. Până unde?
Primesc asigurări că Filat nu se va alia totuşi cu comuniştii. Ştie ce a păţit Iurie Roşca, povestea asta e un fel de sperietoare, un suprem duş rece pentru toţi. Roşca a fost multă vreme candidatul pro-România şi anti-comunişti. Avea baza sa electorală, mică dar stabilă: pro-românii. Apoi, în 2005, Voronin a părut că semnalizează spre Europa, era dezamăgit de Rusia pentru că nu îi dăduse nimic pentru slugărnicie (oamenii învaţă greu că slugărnicia faţă de Rusia nu aduce avantaje, Kremlinul consideră slugărnicia faţă de el ca fiind starea naturală a vasalilor, de ce ar plăti pentru asta?). Voronin avea nevoie de voturi în Parlament pentru a fi reales. Roşca a fost presat să i le ofere, presat de europeni, de americani, de Băsescu, de Saakashvili al Georgiei. Publicul său nu l-a iertat. Publicul său mic dar stabil nu iartă pactizarea cu inamicul, chiar şi dacă e forţată de împrejurări. Roşca e cu totul marginal acum, publicul său a trecut la Partidul Liberal al lui Chirtoacă şi Ghimpu. Dar Filat nu fuge pe acelaşi culoar, el e la centru, se bazează pe electoratul pragmatic, pe moldoveniştii europenişti pe care i-am descris recent în alt articol (care se văd şi moldoveni, şi români, dar mai ales europeni). Acest public l-ar ierta sau l-ar pedepsi ca pe Roşca? Unii nu l-ar iertat, alţii l-ar înţelege. Dar totuşi, mai e ceva, nu e doar calcul electoral, mai e şi frica. Până la urmă e un triunghi al urii şi al fricii: Filat ştie că Voronin l-ar mânca de viu într-o alianţă, aşa fac comuniştii cu tovarăşii de drum.
Atunci ce e cu toate zvonurile astea că Filat va face marea alianţă cu comuniştii? Încep să fac figură de naiv cu întrebările de genul ăsta. E doar mişcare tactică, ca să-l preseze pe Lupu să scape de Plahotniuc. Ok, înţeleg scenariul. Şi ce se va întâmpla săptămâna asta? Filat va merge în Parlament, va cere demisiile oamenilor din instituţii, cei care au permis să se întâmple atacul raider la bănci. Raider este ultimul cuvânt intrat din engleză în limba română de peste Prut fără intermediul limbii români de dincoace de Prut. O poveste bizară, cu un grup fantomatic de firme înregistrate prin insule tropicale care au deposedat brusc acţionarii câtorva bănci de acţiunile lor, cu complicitatea unui judecător şi a unui executor judecătoresc, fără ca oamenii să fie măcar întrebaţi. Investitorii s-au panicat, Filat a ieşit imediat şi a condamnat atacul, a ieşit bine, a dat dovadă de hotărâre, acţiunile au fost returnate, dar gustul e amar, parcă nu aduce deloc a ţară normală. Acum, Filat va duce cazul în Parlament. Va cere demisii, va cere divorţul de Plahotniuc (toţi îl suspectează pe el că a fost în spatele atacului). Dar Lupu se poate despărţi de Plahotniuc? A, asta nu se poate, doar el îi finanţează partidul. Şi atunci de ce îi cere asta, ce vrea să realizeze, care este planul B? Care plan B? Va merge şi va cere, mai departe vom vedea. Între mafiotizare şi comunizare, Filat nu va alege, dar nici nu se va preda. Acesta este planul A, nu are nici o finalizare şi plan B nu pare să existe.
Curtea Constituţională tocmai a decis că supermajoritatea de 61 de deputaţi cerută de Constituţie pentru alegerea preşedintelui e imperativă şi nu poate fi schimbată prin lege organică (un grup de deputaţi doreau să scadă pragul de voturi în caz de eşec repetat). Preşedintele Curţii a declarat apoi că Parlamentul trebuie dizolvat dacă nu alege un preşedinte până la o dată anume. Ceilalţi judecători constituţionali s-au revoltat şi l-au demis. Cineva e gata să parieze cu mine că tot Plahotniuc e amestecat şi aici. Problema cu politica din Republica Moldova e că toţi sunt convinşi că nimic nu e ce pare a fi. Caz în care negocierile raţionale nu prea au cum să înceapă măcar. Liderii de partide se invită unii pe alţii prin intermediul presei la discuţii, la anumite ore fixe şi apoi îi aşteaptă pe ceilalţi la întâlniri, cu presa buluc. Totuşi ceva discreţie şi reţinere nu le-ar strica, astea se poartă şi la mafioţi şi la oameni de stat serioşi.
În această săptămână, premierul Filat va merge în Parlament, se va lăsa cu scandal. Dacă auziţi de ceva căderi de guvern sau schimbări de alianţe la Chişinău, înseamnă că a fost ceva important. Dacă nu veţi auzi nimic, înseamnă că lucrurile decurg ca de obicei.
