5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialAlba: Peste 3.300 de dascăli au deschis procese pentru plata unor drepturi...

Alba: Peste 3.300 de dascăli au deschis procese pentru plata unor drepturi salariale

Peste 3.300 de cadre didactice din Alba au dat statul şi şcolile în judecată, de la începutul anului şi până în prezent, întrucât anul trecut au primit indemnizaţia pentru concediul de odihnă diminuată cu 25 la sută, suma totală solicitată fiind de aproape două milioane de lei, informează Mediafax.

Preşedintele Sindicatului Învăţământ Alba, Ioan Stanca, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că sindicatul a reprezentat în instanţă peste 3.300 de cadre didactice care au acţionat, de la începutul anului, statul în judecată pentru că anul trecut şi-au primit indemnizaţia de concediu de odihnă pentru anul şcolar 2009-2010 diminuată cu 25 la sută.

Stanca a explicat că indemnizaţia de concediu de odihnă pe anul şcolar 2009-2010 s-a primit ulterior datei de 3 iulie 2010, când a intrat în vigoare Legea 118/2010 prin care s-a stabilit diminuarea salariilor bugetarilor cu 25 la sută.

El a adăugat că indemnizaţia a fost automat diminuată cu 25 la sută, deşi conform legii cadrele didactice ar fi trebuit să îşi primească drepturile salariale întregi cu zece zile înainte de plecarea în concediu.

Potrivit sursei citate, procesele deschise de sindicat sunt în număr de aproape 140 şi se află în diverse faze de judecată.

„Există la acest moment peste 35 de procese care s-au soluţionat, dând câştig de cauză membrilor de sindicat, astfel că prin hotărârea instanţei s-a dispus obligarea unităţilor de învăţământ să plătească integral indemnizaţia de concediu, fără diminuarea cu 25 la sută, şi obligarea consiliilor locale şi a primarului localităţilor în care sunt şcolile să asigure finanţarea pentru plata acestor diferenţe”, a spus Stanca.

Potrivit sursei citate, suma totală care ar trebui plătită dascălilor din Alba, dacă vor fi câştigate toate procesele, se ridică la aproape două milioane de lei.

Cele mai citite

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă