1.5 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialŞeful APIA Dolj, acuzat că a luat mită 10.000 de euro, a...

Şeful APIA Dolj, acuzat că a luat mită 10.000 de euro, a fost trimis în judecată

Şeful APIA Dolj, Sergiu Drăgancea, prins în flagrant delict când lua 10.000 de euro mită de la reprezentantul unei firme care voia o adeverinţă pentru subvenţia pe o suprafaţă cultivată, a fost deferit justiţiei de procurorii anticorupţie, relatează Mediafax

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Răducu Gelu Sergiu Drăgancea, director executiv la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură APIA – Centrul judeţean Dolj, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată (două acte materiale).

În decembrie 2010, Sergiu Drăgancea, în calitate de director executiv la APIA- Centru judeţean Dolj, a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale cu activitate în agricultură suma de 25.000 de dolari, respectiv zece la sută din totalul subvenţiilor solicitate de respectiva societate, potrivit DNA. Banii au fost pretinşi pentru autorizarea mai rapidă a plăţii celei de-a doua tranşe de subvenţii pentru suprafeţele de teren agricol cultivate (subvenţii aferente anului agricol 2010 – 2011). Subvenţiile pe suprafaţa cultivată acordate de APIA sunt finanţate atât din fonduri europene cât şi din bugetul de stat.

În 5 septembrie 2011, acelaşi inculpat a pretins de la unul din reprezentanţii aceleiaşi societăţi agricole – denunţător în cauză – suma de 25.000 de euro pentru urgentarea autorizării plăţilor pe suprafaţa cultivată (subvenţii aferente anului agricol 2011 – 2012), precum şi pentru a nu sesiza eventuale nereguli care ar fi condus la controale nedorite şi la întârzierea plăţilor.

În 9 septembrie 2011, Drăgancea a primit de la acelaşi denunţător suma de 10.000 euro, reprezentând prima tranşă din mita pretinsă în scopul menţionat anterior. În schimbul sumei de 10.000 euro primite cu titlu de mită, inculpatul s-a angajat să-l ajute pe denunţător şi la completarea cererii unice de plată a subvenţiilor aferente anului agricol 2012 – 2013, astfel încât societatea administrată de denunţător să obţină finanţări suplimentare, de aproximativ 200.000 euro. La data de 9 septembrie 2011, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, dată la care au dispus şi reţinerea inculpatului Drăgancea Răducu Sergiu Gelu pentru 24 de ore.

În 10 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile a inculpatului.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Dolj.

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă