3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Factura la energie va creşte anul viitor cu 4,7%

Factura la energie va creşte anul viitor cu 4,7%

Consumatorii de electricitate vor plăti în acest an cu 1,12% mai mult, ca urmare a aplicării legislaţiei de sprijinire a energiilor regenerabile, iar în 2012 factura va creşte cu 4,76%, potrivit datelor Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (AREE), relatează Mediafax.

„La o pondere estimată de circa 4% a producţiei de energie eoliană pentru 2012, AREE a calculat o influenţă la preţul energiei electrice de 4,76%, ceea ce va duce la o creştere a inflaţiei de 0,23%”, a comunicat asociaţia.

Legislaţia sprijină proiectele în energii regenerabile prin sistemul certificatelor verzi, care permite investitorilor recuperarea investiţiilor. Certificatele verzi sunt acordate pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrate consumatorilor.

Astfel, un investitor obţine bani atât din vânzarea energiei, cât şi din certificatele verzi pe care le tranzacţionează pe piaţă, întrucât furnizorii de electricitate sunt obligaţi să le cumpere în cote anuale stabilite de ANRE.

Pentru 2011 sprijinirea energiilor regenerabile va avea un impact de 0,05% în inflaţie, potrivit AREE.

La sfârşitul anului trecut, în România erau instalate unităţi eoliene de producţie a electricităţii de 462 MW. Capacitatea instalată de producţie a energiei eoliene ar putea ajunge la sfârşitul anului la 1.000 MW şi s-ar putea dubla anul viitor, permiţând alimentarea cu electricitate a peste 7,7 milioane de consumatori.

AREE mai arată că până acum companiile membre ale asociaţiei au investit în România peste un miliard de euro şi au creat aproximativ 2.000 locuri de muncă.

Potenţialul României în domeniul energiei eoliene este de 14.000 MW instalaţi, aproape cât întreaga capacitate existentă în toate tipurile de unităţi de producţie a energiei.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeiul Energiei (ANRE) a anunţat în 2010 că influenţa surselor regenerabile în preţul final al energiei a crescut constant în ultimii ani, de la doi bani pe MWh în 2005 la 1,21 lei în 2009 şi 2,85 lei anul trecut. ANRE estima atunci pentru 2011 că influenţa în preţ va fi între 7 lei şi 14 lei pe MWh, în funcţie de numărul de certificate verzi acordate pentru producţia de energiei din surse regenerabile.

Consumatorii de energie vor plăti petru sprijinirea energiilor regenerabile 10,5 miliarde euro până în 2031, potrivit estimărilor ANRE.

AREE este o organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 2008 şi are 90 de membri, printre care se numără dezvoltatori, bănci, comercianţi de energie, firme de consultanţă şi avocatură.

Cele mai citite

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă