în şedinţa de ieri, de la Curtea de Apel Suceava, inculpaţii au venit cu mai multe cereri, de la suspendarea controlului judiciar şi încetare a măsurii de a a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţI, la solicitarea de a-şi primi înapoi banii conficaţi în urma percheziţiilor de asemenea, avocaţii şpăgarilor de la Siret au adus acuze grave împotriva investigatorului sub acoperire, Mădălin Ionescu, şi au cerut nulitatea probei cu privire la interceptările ambientale
Ieri, la Curtea de Apel Suceava, poliţiştii de frontieră şi vameşii din lotul şpăgii de la vama Siret s-au înfăţişat începând cu ora 11.00, din nou în faţa instanţei. Astfel, la termenul de joi, 29 septembrie, au fost prezenţi majoritatea inculpaţilor, iar cei ce nu au putut să vină au fost scuzaţi de avocaţii lor care au venit cu acte medicale. Inculpaţii s-au înghesuit cu toţii în micuţa sală de judecată a Curţii de Apel şi deşi înainte de începerea cauzei se arătau încrezători, pe parcursul şedinţei cu greu şi-au putut ascunde emoţiile. Din această cauză, tot timpul în sală intra sau ieşea cineva, judecătorul fiind nevoit să intervină de mai multe ori pentru a se face linişte. Şedinţa, care a durat aproape două ore, i-a plictisit teribil pe unii dintre inculpaţi, fiind fixată data de 18 octombrie pentru termenul următor.
Cei prezenţi au avut mai multe solicitări şi au înaintat instanţei diverse cereri. Astfel, s-au înregistrat, pentru unii inculpaţi, cereri de suspendare a controlului judiciar, cereri de încetare a măsurii de a a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi şi s-a solicitat şi ridicarea măsurii de a nu părăsi ţara. De asemenea, avocaţii inculpaţilor au cerut instanţei să fie restituite sumele de bani reţinute în urma percheziţiilor. Ei şi-au motivat cererea, invocând că sumele confiscate nu ar fi deloc justificate. în acest sens, procurorul a fost de acord cu solicitarea unor inculpaţi, de a-şi primi banii înapoi.
în şedinţa de ieri au existat şi cereri ale inculpaţilor care şi-au găsit de muncă, să fie eliberaţi de sub controlul judiciar, pentru a putea reuşi să-şi câştige traiul.
în acest sens, inculpatul Filipoaia Cristian, care are interdicţie de a părăsi ţara, a cerut ridicarea acestei interdicţii, motivând că si-ar fi găsit de lucru ca şofer la o firmă de transport internaţional, pe ruta România – Polonia – Belgia. De asemnea, Lucanu Radu, care şi-a găsit de muncă ca dispecer la aeroportul Salcea, a depus o cerere prin care să fie lăsat să-şi poată exercita meseria.
n Mădălin Ionescu a fost acuzat de avocaţii inculpaţilor că ar fi devenit din investigator, instigator
în şedinţa de ieri a fost contestat statutul lui Mădălin Ionescu, cel care ca investigator sub acoperire, a jucat un rol esenţial în deconspirarea şpăgarilor de la vama Siret. Astfel, avocaţii au susţinut că nu există probe că Ionescu ar fi din Poliţia Judiciară, aşa cum se pretinde, ci după cercetările efectuate de aceştia, respectivul agent sub acoperire ar face parte din Serviciul Român de Informaţii. în acest sens s-a propus să se verifice şi să se lămurească situaţia acestuia. De asemenea, asupra lui Mădălin Ionescu au fost aduse şi acuze, susţinându-se că el ar fi oferit sume de bani în scopul de a obţine probe, şi
ar fi săvârşit astfel fapte penale, devenind din investigator, instigator.
în ceea ce priveşte interceptările, s-a adus în discuţie faptul că sunt folosite ca probe procesele verbale cu privire la respectivele interceptări şi nu înregistrările în sine. De asemenea, s-a mai specificat, de către apărători, că înregistrările sunt neclare şi nu se poate stabili de pe acestea nici persoanele care au dat mită şi nici sumele de bani implicate. Totodată, s-a mai remarcat că nu există nici date de identificare sau coduri pentru respectivele convorbiri şi interceptări ambientale. Astfel, acestea au fost catalogate inutile şi drept consecinţă, s-a cerut, conform art. 197 din Codul de procedură penală nulitatea probei cu privire la interceptările ambientale.
în concluziile formulate, apărătorii au ţinut să menţioneze că urmărirea penală, precum şi întreg rechizitoriul a fost întocmit superficial şi la repezeală, fiind constatate mai multe neconcordanţe. în cazul inspectorului vamal, Ungureanu Lazăr, avocatul a cerut nulitatea urmării penale. Acesta este urmărit pentru o singură faptă de dare de mită şi este acuzat că i-ar fi oferit o sumă de bani fostului şef PTF Siret, Aurel Anea, o sumă de bani, iar în rechizitoriu este specificat că ar fi dat şpagă altcuiva. Din cauza acestei neconcordanţe, s-a cerut ca respectiva cauză să fie din nou prezentată Parchetului, iar acesta, prin rescrierea faptelor să specifice concret cui a dat mită. Avocaţii au mai precizat că actul de sesizare a instanţei este ilegal şi că acuzaţia de constituire de grup infracţional este nefondată, deoarece nu există dovezi că la vama Siret s-ar fi constituit întradevăr un grup infracţional.
Reamintim că în „lotul Siret” sunt achetaţi 66 de vameşi şi poliţişti de frontieră, sub acuzaţia de de luare de mită şi constituire de grup infracţional.