Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Prefecturii Timiş, DSVSA a confirmat prezenţa a două noi focare de pestă porcină în Timiş.
”Este vorba de Mănăstirea Şag şi satul Cadar, aparţinând comunei Tormac. În cea de-a doua locaţie, având în vedere că erau numai trei purcei, din care unul decedase, s-a luat decizia uciderii celorlaţi doi purcei. La Mănăstirea Şag sunt 11 porci. Se aşteaptă ca, în cursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.), să ajungă un incinerator mobil, din judeţul Dolj, pentru uciderea celor porcilor existenţi (11 porci)”, se arată în comunicat.
Totodată, s-a decis supravegherea traficului în zonă pentru a nu putea fi duşi porci din cele două zone.
Pesta porcină africană a fost depistată zilele trecute la o exploataţie non profesională din localitatea Bucovăţ, comuna Remetea-Mare din judeţul Timiş. Autorităţile au solicitat un incinerator mobil, iar 56 de animale au fost sacrificate.