Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îi verifică averea lui Victor Ponta. Anunţul a fost făcut chiar de liderul PSD pe site-ul personal. Inspectorii ANI l-au anunţat pe social-democrat că au început o anchetă în ceea ce-l priveşte chiar de ziua sa, 20 septembrie.
Astfel, ANI l-a anunţat pe Ponta că „în lucrarea înregistrată cu numărul 97947/S/II/05.09.2011, s-a declanşat evaluarea averii dobândite împreună cu familia, în raport cu veniturile realizate, în perioada exercitării funcţiilor şi demnităţilor publice”.
Ponta: Mulţumesc Băsescu pentru cadou!
Victor Ponta susţine că demersul este cadoul preşedintelui Traian Băsescu. „Băsescu chiar mi-a făcut un cadou de ziua mea dar, din motive procedurale, l-a transmis in Gorj la domiciliul meu din buletin – o înştiinţare ca Agenţia Naţională de Integritate a început o investigaţie faţă de mine! Mulţumesc Traian – mare boier, mare caracter!”, susţine Victor Ponta pe blog, care reia mulţumirile la finalul postării: „Mulţumesc Băsescu, chiar mi-ai făcut un cadou extrem de util!”.
De altfel, liderul PSD notează că dincolo de ironie, ancheta ANI e foarte bine venită. „Aşa cum au fost şi cele de la DNA şi de la ANAF care m-au privit direct. Pentru că este în interesul meu să intru în 2012, an electoral, deja vaccinat pentru toţi „viruşii” doctorului Băse. Ştiind că nu am nicio problemă adevărată, singurul lucru care îmi provoca îngrijorare era să nu mă trezesc exact în campanie că sunt anchetat, urmând să tot dau explicaţii inutile presei şi să primesc documentele oficiale care să-mi ateste nevinovaţa fix după ziua votului”, mai scrie Ponta.
Ulterior postării pe blog, Victor Ponta a declarat în direct la Antena 3 că din 2008, de când este deputat, nu a făcut nicio achiziţie. „Din 2008 nu mi-am cupărat nicio casă, nicio maşină, nu mi-am deschis nici un nou cont. M-am amuzat că am primit acest cadou de ziua mea, dar îl primesc cu relaxare”, spune liderul PSD.
Ce avere are Ponta
Preşedintele PSD deţine un teren intravilan de peste 1300 de metri pătraţi, la Baia de Fier, judeţul Gorj, cumpărat în 2006. În acelaşi an a achiziţionat tot în Baia de Fier o casă de 65 de metri pătraţi.
Din 2008 deţine în Bucureşti o garsonieră de 33 de metri pătraţi şi un apartament de aproape 90 de metri pătraţi.
Tot din 2008, Ponta are un Mitsubishi Lancer, luat în leasing. Ponta mai are trei conturi, la două bănci: două în lei, de 48.512, respectiv 12.000, şi altul cu 1.000 de euro.