Poate părea neobişnuit, dar crizele economice nu fac doar victime. În America, marea depresiune din anii 30 a condus în mod direct la creşterea numărului de femei care urmează învăţământ superior şi a femeilor salariate. Cu alte cuvinte, criza a contribuit la emanciparea acestora. Motivele erau legate de faptul că, pe de o parte veniturile bărbaţilor se diminuau sau dispăreau şi era nevoie de un aport suplimentar de bani în gospodărie. Pe de altă parte, vulnerabilitatea averilor le facea pe fete să nu se mai bazeze pe căsătorie ca soluţie în viaţă.
Aduce criza economică din prezent beneficii femeilor?
Nu, spune Oana Băluţă, coordonatoarea studiului „Impactul crizei economice asupra femeilor”, care urmează să apară luna viitoare. „Femeile erau deja un grup vulnerabil, iar acum situaţia lor este cu atât mai rea. Dacă inainte se punea problema sărăciei, acum se pune problema supravieţuirii”, explică Oana Băluţa, lector univ. dr. în cadrul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (Universitatea din Bucureşti) şi preşedinta Centrului de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen (FILIA).
Dar ce este diferit în cazul crizei din prezent?
„Pe de o parte, România nu a fost o naţiune de femei-casnice de-a lungul istoriei şi astfel marea problemă nu a fost intrarea acestora pe piaţa muncii, ci ceea ce se întâmplă cu ele odată ajunse acolo”, arată lector univ. dr. Alice Iancu, cercetătoare în cadrul proiectului.
Alice Iancu a fost responsabilă cu studierea impactului crizei asupra femeilor pe piaţa muncii, care a scos la iveală un „scenariu sumbru”, spune cercetătoarea. Spre exemplu, scăderea nediferenţiată a salariilor cu 25% a lovit cel mai puternic în femei. „În mediul bugetar, zonele în care femeile sunt majoritare implică salarii mai mici decât în rest. Concret, în sănătate şi învăţământ salariile sunt de aproximativ nouă ori mai mici decât în Ministerul Apărării. Să tai 25% dintr-un salariu şi aşa mic nu face decât să consolideze nişte inegalităţi”, explică Alice Iancu. Iar viitorul nu promite îmbunătăţirea situaţiei, din moment ce procentul de resurse alocate sănătăţii şi educaţiei continuă să scadă, conform strategiei Fiscal- Bugetare 2011-2013.
„Femeile – săracele săracilor”
Pe scurt, în prezent, piaţa muncii implică „un risc crescut şi crescând de excluziune socială pentru femeile din România, ele fiind mai sărace, mai puţin prezente pe piaţa muncii, cu un nivel al veniturilor şi pensiilor semnificativ mai scăzut decât al bărbaţilor”, rezumă Alice rezultatele studiului său.
S-a constatat că majoritatea măsurilor anticriză au ignorat eventualele consecinţe negative asupra grupului femeilor. „Există tendinţe contradictorii în ceea ce priveşte aceste măsuri. Spre exemplu, pe de o parte se încurajează participarea femeilor pe piaţa muncii prin noile schimbări aduse concediul de creştere şi îngrijire a copilului (al doilea an de concediu presupune o remuneraţie mai mică, sau lipsa acesteia, dacă iniţial femeia optează pentru un an, iar apoi prelungeşte perioada n.r.). Pe de altă parte, numărul grădiniţelor publice a scăzut cu peste 10 000 în mai puţin de 10 ani. Atunci, cu cine poţi să laşi copiii dacă vrei să mergi la muncă şi nu îţi permiţi să plăteşti o bonă?”, se întreabă retoric Oana Băluţă.
Se pare că o mare parte dintre femei aleg să stea ele însele acasă cu copii, după cum arată datele statistice: mamele cu copii sub 6 ani stau acasă, iar apoi, după ce copilul intră la şcoală, ele se întorc pe piaţa muncii.
Criza a condus la creşterea violenţei împotriva femeilor
În acceaşi zi în care Parlamentul European atrăgea atenţia că situaţiile de criză economică pot conduce la creşterea vulnerabilităţii femeilor faţă de violenţa masculină, guvernul României desfiinţa Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei (ANPF), precum şi Centrul Pilot de Asistenţă şi Protecţie a Victimelor Violenţei în Familie şi Centrul de Informare şi Consultanţă pentru Familie din subordinea ANPF. Odată cu acestea au dispărut şi mecanisme de sprijinire a victimelor, de consiliere psihologică şi juridică sau oferirea unor servicii medicale de urgenţă, puncteză Andreea Bragă, responsabilă cu studiul violenţei împotriva femeilor, în cadrul proiectului „Impactul crizei asupra femeilor”.
Pe de altă parte, numărul cazurilor de violenţă împotriva femeilor creşte: în 2009 era cu peste 40% mai mare decât în 2007. „Din păcate, mai bine de 50% dintre femeile agresate continuă să locuiască cu agresorul, motivul principal fiind sărăcia – efectiv, aceste femei nu au unde să se ducă, nu se pot susţine singure”, detaliază Andreea Bragă.
Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES) este o altă instituţie desfiinţată ca măsură anticriză. Potrivit unui fost angajat al acesteia care a preferat să rămână anonim, „s-au pierdut astfel investiţiile – printre care şi bani europeni – în personal, infrastructură. În plus, doar o parte dintre atribuţiile acesteia au fost transferate către Direcţia de Egalitate de Şanse din Ministerul Muncii, structură prea puţin eficientă cu cei 6 – 7 angajaţi ai ei”.
Situaţia femeilor, la mâna politicienilor
Practic, efectele negative ale crizei economice asupra femeilor sunt adâncite prin decizii politice. Nu intenţionat, ci printr-o „ignorare senină” a grupului social al femeilor, explică Alice Iancu.
Iar recomandările exprimate în cadrul studiului „nu fac altceva decât să sublinieze că femeile trebuie să fie reprezentate corespunzător la nivel politic. Din moment ce vulnerabilităţile au fost adâncite prin decizii politice, tot prin acestea pot fi diminuate şi eliminate”, încheie Oana Băluţă.
