Preşedintele CE, Jose Manuel Barosso, a declarat, într-un discurs rostit în faţa PE despre starea Uniunii, că datoria europenilor este de a crea din nou încredere în Euro – care protejat de atacurile practicate în prezent – şi în ansamblul economiei europene.
„Situaţia economică cu care ne confruntăm este foarte dificilă. Suntem confruntaţi cu efectele negative ale unei reevaluări permanente a riscurilor. De aceea, este de datoria noastră să creăm încredere din nou în Euro şi în UE ca atare. Şi nu putem face asta decât dacă arătăm că suntem gata să luăm toate deciziile pentru a avea o monedă comună şi o economie competitivă şi în acelaşi timp inclusivă şi eficientă în ceea ce priveşte resursele”, a spus Barroso, conform Mediafax.
El a spus că în acest scop sunt necesare măsuri pe termen scurt, mediu şi lung.
„Pe termen scurt trebuie în primul rând să găsim o soluţie la criza datoriilor publice. Aceasta necesită mecanisme mai puternice pentru rezolvarea crizelor. Avem nevoie de un paravan pentru a proteja euro de atacurile care se practică în momentul de faţă. Şi în acelaşi timp trebuie să devenim mai flexibili şi mai puternici”, a spus Barroso.
Preşedintele CE a explicat că Executivul european a făcut propuneri în acest sens încă din luna ianuarie şi a amintit că şefii de stat şi de Guvern din UE au decis la fel la 21 iulie. „Când vom ratifica aceste propuneri vom putea să susţinem recapitalizarea băncilor şi să intervenim şi pe pieţele secundare pentru a preveni contagiunea”, a spus el.
Barroso a spus că trebuie făcute toate eforturile pentru a accelera intrarea în vigoare a spaţiului economic european. „Noi avem încredere că BCE va respecta tratatele şi va face tot ce trebuie pentru a asigura integritatea zonei euro şi stabilitatea sa economică şi financiară. Dar nu putem să ne oprim aici. Trebuie să continuăm cu aprofundarea integrării zonei economice”, a mai spus el, adăugând că se vor adopta pachetele care reformează Pactul de Stabilitate şi Creştere.
Trebuie să ne ridicăm pentru a apăra aceste drepturi, aceste oportunităţi
Preşedintele CE a mai declarat că trebuie apărate oportunităţile oferite de cetăţenia europeană, el adăugând că CE va face acest lucru şi că nu va tolera impietarea drepturilor propriilor cetăţeni.
„Să nu uităm că Europa noastră este o Europă a cetăţenilor. Şi să nu uităm că noi, în Europa, câştigăm pe lângă cetăţenia naţională, cetăţenia europeană”, a spus Barroso, potrivit Mediafax.
El a vorbit despre „drepturile şi obligaţiile” pe care le aduce cu sine cetăţenia europeană, punând accent pe privilegiile de a călători liber şi de a studia în străinătate.
„Trebuie să ne ridicăm pentru a apăra aceste drepturi, aceste oportunităţi. Comisia Europeană face acest lucru prin propunerile cu privire la Schengen (n.red. consolidarea guvernanţei Schengen). Noi nu vom tolera ca drepturile cetăţenilor noştri să fie impietate de anumite blocaje apărute pe drum”, a spus el.
Barroso a apreciat că, pentru a garanta solidaritatea europeană, este necesară şi îmbunătăţirea calităţii dialogului social dar şi o implicare a societăţii civile.
El a apreciat că „o reînnoire a Europei nu poate fi făcută fără influenţă din partea tuturor actorilor sociali”.
Preşedintele CE cosideră că situaţia actuală este una gravă, că din cauza unor atitudini populiste s-au pus în pericol valori europene precum Euro sau libertatea de circulaţie, dar a adăugat că o soluţie este posibilă.
Barroso a vorbit despre atitudini inclusiv populiste ale statelor membre, care au afectat Uniunea şi care pun în pericol realizările europene, printre care a menţionat euro şi libertatea de circulaţie.
„Putem spune că această criză a datoriilor suverane e o criză a încrederii reciproce”, a apreciat Barroso.
El şi-a exprimat însă speranţa că statele membre sunt capabile să găsească o soluţie şi să genereze creştere economică şi locuri de muncă
„Vă spun că da, situaţia este foarte gravă, dar se poate rezolva şi propunem cetăţenilor o refacere a Uniunii Europene. (…) Unii spun că avem nevoie de disciplină, alţii că e nevoie de solidaritate. Avem nevoie de disciplină şi solidaritate. De ambele. Avem nevoie de o ambiţie mai mare, de o soluţie globală”, a spus Barroso.
El a vorbit şi despre riscul unei fragmentări.
„Am ajuns la un moment de răscruce şi riscăm o fragmentare”, a mai spus preşedintele CE.
Barroso: E dramatic că unul din cinci tineri în UE nu are loc de muncă, cer companiilor să intervină
Totodată, Jose Manuel Barroso a precizat că se va concentra pe situaţia tinerilor, el catalogând drept dramatic faptul că unul din cinci tineri nu au un loc de muncă în UE şi cerând statelor membre şi companiilor să intervină.
„În momentul de faţă trebuie să dăm o speranţă concretă pentru că unul din cinci tineri în UE nu pot să găsească un loc de muncă. În unele ţări situaţia tineretului este chiar dramatică” , a spus Barroso.
El a cerut astfel companiilor din statele europene „să facă un efort suprauman” să ofere stagii şi burse, locuri de muncă tinerilor, explicând că aceştia pot fi plătiţi din Fondul Social European.
Preşedintele CE a spus că acesta este un aspect social foarte important şi a anunţat că Executivul european se va concentra pe situaţia tinerilor din fiecare stat membru. „Motiv pentru care este nevoie de recomandări de la fiecarer stat membru pentru la anul”, a adăugat Barroso.
„Este mult mai important să găsească un stagiu decât să stea pe străzi şi să-şi exprime apoi neîncrederea în UE”, a spus Barroso referindu-se la tinerii europeni.
De asemenea, Barosso, a mai declarat că trebuie pus accentul pe inovare, educaţie şi infrastructură modernă pentru viitor.
„Într-o lume competitivă trebuie să fim şi educaţi, trebuie să inovăm. (…) O politică industrială modernă e importantă şi ţine cont şi de inovare. Trebuie să găsim companii inovatoare şi job-urile viitoare vor fi inovatoare”, a spus el.
Preşedintele CE a menţionat că energiile regenerabile au creat peste 300.000 de locuri de muncă în ultimii ani.
El a apreciat că statele membre trebuie să facă tot posibilul pentru reducerea sarcinii administrative, menţionând că este nevoie şi de investiţii.
„Este nevoie şi de o infrastructură modernă. Într-o lume competitivă trebuie să fim şi educaţi, trebuie să inovăm. O politică industrială modernă e importantă şi ţine cont şi de inovare”, a spus Barroso.
El a subliniat că sunt necesare companii inovatoare. „Şi job-urile viitoare vor fi inovatoare”, a spus el.