0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialFirmele private si agentiile imobiliare rezolva criza de locuri din caminele universitatii...

Firmele private si agentiile imobiliare rezolva criza de locuri din caminele universitatii sucevene

Două societăţi comerciale din oraş pun la dispoziţia studenţilor suceveni  locuri de cazare în imobile proprii, oferta cuprinzând facilităţi precum aer condiţionat, televiziune prin cablu, internet şi telefonie etc. Din pricina lipsei locurilor la cămin, studenţii recurg şi mai vechile soluţii de cazare, precum chiria sau gazda N studenţii din anii III şi IV sunt cei care vor da mâine startul cazărilor în căminele din campusul universitar.

Criza locurilor de cazare pentru studenţi în căminele campusului universitar este combătută cu oferte ale societăţilor comerciale care propun universitarilor condiţii bune la preţuri studenţeşti. O mână de ajutor au întins-o două societăţi comerciale sucevene care dispun de un număr considerabil de locuri în garsoniere sau apartamente, fiind vorba atât despre hoteluri, cât şi construcţii noi care nu şi-au găsit încă cumpărători sau chiriaşi.
SC Nicolmit SRL- Ramiro- pune la dispoziţia studenţilor Universităţii „Stefan cel Mare” 52 locuri de cazare formate din 15 garsoniere şi un apartament. Garsonierele au suprafaţa utilă de 25 mp şi balcon de 5 mp, sunt formate din cameră cu parchet, baie cu gresie şi faianţă şi duş. Garsonierele sunt dotate cu două sau trei paturi, birou cu veioză, dulap pentru haine şi masă, iar ca facilităţi studenţii vor avea aer condiţionat, televiziune prin cablu, internet, frigider în cameră şi telefonie prin centrală. Mai mult decât atât, super-oferta propune pentru locatari apă caldă non-stop şi, ca o facilitate specială, acces la terenul de sport aflat în apropiere trei ore pe săptămână. Locaţia propusă se află pe strada Gheorghe Doja din cartierul Burdujeni, cu acces facil la mijloacele de transport în comun şi centrele comerciale, informează administratorul Dumitru Prichici.
Toate facilităţile enumerate mai sus sunt puse la dispoziţia studenţilor interesaţi contra sumei de 350 pe lună /locatar cazat, cu 50 de ron mai mult decât oferta propusă de proprietar în toamna anului trecut.
O altă societate comercială oferă spaţii de cazare în căminele situate pe strada Calea Unirii, în sensul giratoriu de la mall, în camere cu două sau trei locuri, la preţul de 200 de lei lunar, preţul incluzând şi costul utilităţilor.

Chiar dacă o serie de studenţi apelează la locurile neocupate de liceeni în internate, profitând astfel de acordul pe care USV l-a încheiat de câţiva ani cu unele colegii din municipiu, mai sunt încă mulţi studenţi care recurg la alte soluţii de cazare, cum ar fi chiria sau gazda. ~nsă chiriile sunt, în cel mai bun caz, între 100 şi150 euro pentru garsoniere, la care se adaugă întreţinerea şi cheltuielile lunare.
Cu toate acestea, agenţii imobiliari ne-au raportat o creştere semnificativă a numărului de cereri din partea tinerilor veniţi la studiu în Suceava,  proveniţi din afara municipiului.
„În mod cert aceasta este cea mai fierbinte perioadă a anului în ceea ce priveşte închirierea de imobile. începând din august şi până la sfârşitul lunii octombrie studenţii ne solicită ofertele agenţiei. De regulă, aceştia ne cer imobile în zona George Enescu, Areni, în zonele limitrofe universităţii. Cu toate acestea oferta este foarte slabă, nu putem satisface toate cerinţele doritorilor”, a declarat Dan Constantin, agent imobiliar în cadrul agenţiei Practic. „Am închiriat apartamente de două camere şi la preţul de 250 de euro pentru studenţii universităţii. Sunt imobile de lux, aş putea zice, sunt şi părinţi care îşi permit să plătească această sumă, însă nu mulţi, ce-i drept”, a mai declarat acesta.
Conform reprezentanţilor unor agenţii sucevene, studenţii solicită de obicei, apartamente de două camere sau garsoniere care dispun de încălzire centralizată, sunt mobilate şi utilate cu aragaz, frigider şi maşină de spălat, iar suma în care doresc să se încadreze se situază undeva la 150-160 de euro. „Pretenţiile pe care le au unii studenţi nu justifică suma pe care vor să o plătească. De obicei acest gen de apartamente se închiriază cu 180, 200 sau cu peste 200 de euro. Studenţii refuză apartamentele din Burdujeni, deşi raportul calitate preţ este unul bun, iar cele din zona cartierului Obcine, de asemenea, reuşim să le închiriem foarte greu, spre deosebire de cele din zona universităţii”, ne-a explicat Luminiţa Hîncu, agent imobiliar în cadrul agenţiei Prima, situată pe strada Ştefan cel Mare. „De asemenea, se întâmplă deseori ca studenţii să refuze apartamentele învechite, nerenovate sau mobilate foarte vechi”, a mai precizat aceasta.
Agenţii imobiliari s-au mai confruntat în ultima vreme cu o situaţie şi anume aceea în care anumiţi proprietari refuză să închirieze apartamentul studenţilor. Sunt proprietari care nu doresc să lase apartamentul pe mâna studenţilor deoarece aceştia se grupează câte 3, 4 sau chiar 6 pentru a locui pe perioada anului universitar, vara părăsesc imobilul sau lasă datorii, delegând vina pe ceilalţi colegi.
Cele câteva sute de studenţi care nu vor ocupa un loc în unul din căminele campusului şi sunt nevoiţi să găsească astfel de soluţii pentru a fi aproape de instituţie, vor primi din partea USV, în anumite condiţii, subvenţii individuale de sprijin pentru cazare. Studenţii din învăţământul universitar de stat, cursuri de zi, la buget, care locuiesc în alte spaţii decât căminele studenţeşti aparţinând universităţii, pot primi lunar o subvenţie individuală de sprijin pentru cazare în vederea acoperirii parţiale a cheltuielilor de cazare.

După finalizarea sesiunilor de înscriere şi înmatriculare la studii de licenţă,  sau de masterat, universitatea suceveană se pregăteşte pentru cazarea studenţilor. Studenţii din anii III şi IV sunt cei care vor da startul cazărilor în căminele USV. Pentru a-şi lua în primire locurile în cămine studenţii trebuie să prezinte o copie după cartea de identitate, iar cei cu părinţi cadre didactice, cei proveniţi de la casele de copii şi orfanii de ambii părinţi trebuie să aducă şi actele doveditoare semnate şi ştampilate de instituţiile de pe raza judeţului de provenienţă, informează ing. Nicolai Bobric, şeful Serviciului Social din cadrul USV. Studenţii cu medii mari au prioritate la distribuirea locurilor de cazare în căminele USV, selecţia studenţilor făcându-se ţinându-se cont de situaţia şcolară de la final de an (media de admitere, în cazul studenţilor de anul I) de situaţia materială şi statutul social. Conform criteriilor care stau la baza aprobării solicitărilor de cazare, au prioritate şi studenţii cu părinţi cadre didactice, cei proveniţi de la casele de copii şi orfanii de ambii părinţi.
Universitatea „{tefan cel Mare” poate acoperi în noul an universitar doar 25% dintre solicitările de cazare ale studenţilor proaspăt înmatriculaţi sau care studiau deja în cadrul instituţiei. (Adelina TALPALARIU)

 

Cele mai citite

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă