Aproximativ 30 de proprietari de terenuri pe unde va trece viitoarea şosea de centură a municipiului Suceava au protestat, marţi, pe şantierul deschis în zona comunei Şcheia, nemulţumiţi de preţul oferit pentru expropriere, iar pentru detensionarea situaţiei a intervenit prefectul Sorin Popescu.
Prefectul Popescu a declarat ieri că proprietarii de terenuri sunt nemulţumiţi de valoarea propusă pentru expropriere, dar că le-a spus acestora că, parcurgând căile legale, vor beneficia de justă despăgubire.
El le-a explicat protestatarilor că valoarea stabilită la expropriere este în directă concordanţă cu preţurile notariale cu care s-au vândut terenurile în zonă şi că dacă valoarea este prea mică aceasta este din cauză că cei care au făcut tranzacţii cu aceste terenuri au înscris valori mai mici în actele de vânzare-cumpărare.
Protestatarii au reclamat că în zonă sunt unii proprietari de terenuri care au fost puşi ilegal în posesie, dar că au primit bani, iar prefectul le-a explicat că pentru 41 de proprietăţi din zona respectivă Prefectura a cerut, în instanţă, anularea lor, precum şi a actelor subsecvente emiterii titlurilor, cum ar fi schimbul de terenuri sau vânzări ulterioare.
„Nu negociem aplicarea legii. Cine a greşit la Şcheia va plăti. Am făcut numeroase deplasări în zonă să vedem exact cum stau lucrurile şi eu cred că ele vor începe să se clarifice în scurt timp”, a mai spus Popescu.
Prefectul de Suceava a anunţat la sfârşitul lunii iunie că în urma unor verificări ale actelor de proprietate deţinute de unele persoane ce au terenuri în comuna şcheia în zona şoselei de centură a constatat că aplicarea Legii fondului funciar s-a făcut „mai mult sau mai puţin legal”.
El a arătat că s-au făcut schimburi proporţionale de teren între proprietari şi Consiliul Local {cheia cu suprafeţe din păşunea comunală, iar ulterior nu s-a realizat o evidenţiere strictă a izlazului comunal pe care nu se pot face puneri în posesie. Prefectul a spus că atunci când s-a lucrat la documentaţiile de expropriere în vederea construirii şoselei de centură a constatat că există persoane puse în posesie cu terenuri pe zona unde ar trebui să fie proprietatea privată a comunei şcheia şi că unde sunt ilegalităţi se va începe procedura de anulare a titlurilor de proprietate.
Popescu a subliniat că persoanele care deţin legal terenul ce urmează să fie expropriat vor fi despăgubite la justa valoare şi le-a cerut să nu împiedice lucrările de construcţie a şoselei de centură arătând că partea financiară va fi soluţionată corect pentru fiecare proprietar în parte.
El a arătat că, potrivit noilor reglementări în domeniul exproprierii, partea financiară se discută după exproprierea în fapt. Prefectul a explicat că o comisie numită de Ministerul Transporturilor urmează să stabilească valoarea despăgubirii, iar proprietarul poate să nu fie de acord cu acesta, moment în care comisia va depune la Tribunal un proces-verbal în acest sens, iar instanţa va numi o comisie de experţi care va stabili suma de despăgubit.
Pe lungimea celor 12,4 kilometri de şosea de centură se expropriază 61,4 hectare de teren.
Întreaga investiţie este de 361 de milioane de lei, iar până în prezent s-a executat aproximativ jumătate din lucrări.
Conform Mediafax, lucrările la ruta ocolitoare a municipiului Suceava au început la sfârşitul anului 2008, iar, potrivit proiectului, urmează să fie încheiate în 2011.