Statele Unite „sunt pregătite să lucreze cu următorul preşedinte rus, oricine ar fi el”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, întrebat despre candidatura lui Vladimir Putin la prezidenţialele din 2012, relatează AFP, potrivit Mediafax.
„Poporul rus” este cel care trebuie să îşi aleagă preşedintele, dar cooperarea cu acesta va fi „evident în interesul mutual al Statelor Unite, Rusiei şi lumii” întregi, a explicat Mark Toner.
Actualul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, a propus sâmbătă ca Putin să candideze la prezidenţialele din martie 2012, ceea ce aproape garantează revenirea acestuia la funcţia supremă.
Duminică, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate american, Tommy Vietor, a afirmat că Statele Unite intenţionează să-şi continue politica de „resetare” cu Rusia, oricine ar fi următorul preşedinte rus.
„Politica de resetare a fost întotdeauna legată de interesele noastre naţionale şi nu de personalităţi individuale”, a precizat acesta, într-o declaraţie primită de AFP.