Mii de persoane s-au adunat la Berlin pentru a protesta faţă de vizita Papei Benedict al XVI-lea, care urmează să rostească un discurs în Bundestag, informează Mediafax.
Protestatarii s-au adunat în zona Potsdamer Platz, una dintre pieţele principale din capitala Germaniei.
Având pancarte pe care scrie „Benedict, pleacă acasă!”, participanţii sunt membri ai unor organizaţii pentru drepturile homosexualilor, atei sau victime ale abuzurilor.
„În Constituţia noastră scrie că toate religiile trebuie tratate egal. Pentru mine, invitaţia adresată Papei de a rosti un discurs în Bundestag nu respectă această dispoziţie”, a declarat deputatul social-democrat Rolf Schwanitz.
„Ni s-a spus că este invitat în calitate de şef al statului, dar Vaticanul are doar câteva sute de locuitori”, adaugă el.
„Am venit în special din cauza atitudinii Bisericii în problemele privind homosexualitatea”, a explicat un manifestant, Holger Schweitzer, în vârstă de 52 de ani. „Se ştie că există mulţi preoţi homosexuali, iar Biserica ar trebui să le permită să se declare ca atare”, crede el.
Benedict al XVI-lea este primul papă care va vorbi în Bundestag, iar acesta este abia al treilea discurs al unui Suveran Pontif într-un parlament naţional.
Aproximativ 100 de membri ai Bundestagului au anunţat că intenţionează să boicoteze discursul şefului Bisericii Catolice.