Nu toate berzele pleacă, la sfârşitul verii, spre ţările calde. Cele care au avut ghinionul să-şi rupă aripile ori picioarele au rămas în România. Spre norocul lor, îşi vor petrece iarna la gura sobei, în casa unei femei care, de patru ani încoace, a găzduit şi vindecat 60 de berze.
Am întâlnit-o pe Miruna Griţu la câţiva kilometri de Sibiu, în comuna Cristian. Tânără, înaltă şi încăpăţânată. Aşa se defineşte gazda noastră, în privinţa caracterului-„eu sunt încăpăţânată ca berzele”. Trecem de poarta masivă din lemn de la intrare şi pătrundem într-o curte largă, plină cu acareturi. Departe, în spate, un solar, pe care îl străbatem însoţiţi de Bârzu-Jack, care când fuge, când stă pe loc. Ne priveşte curios.
„La început, când am adus-o aici, nu putea să stea în picioare”, ne povesteşte Miruna. Acum barza fuge prin grădina din care s-au cules deja legumele. Dar în spatele curţii avem surpriza cea mare, în adăpostul „tapetat” cu geamuri largi în care stau nu mai puţin de 17 păsări cu picioare subţiri şi lungi, cu ciocuri proeminente şi cu aripile pe care şi le desfac ca la un semnal, de parcă ar vrea să ne salute pe noi, musafirii. Nu ne apropiem prea mult, să nu le speriem, dar la pozat stau nemişcate. Ai zice, la prima vedere, că sunt sănătoase. Dar fiecare are povestea ei, uneori tragică.
La „cules” de berze rănite în toată ţara
Miruna primeşte apeluri din toată ţara. Are numărul de telefon postat pe site-ul www.prieteniiberzelor.uv.ro, pentru că aşa se numeşte şi Asociaţia pe care a înfiinţat-o şi o conduce – „Prietenii berzelor”. Oamenii o sună şi îi spun că au găsit o barză rănită, fie pe marginea drumului, fie în vreo curte. Femeia se urcă imediat în maşina ei şi hai la drum. „Am făcut într-o zi 500 de kilometri pentru trei berze”, ne spune. A fost şi la Odorheiu Secuiesc, şi la Câmpulung, a ajuns până la Călăraşi, la Iaşi, în Reşiţa, la Craiova.
„Atât le spun celor care găsesc barza, s-o prindă şi s-o ţină undeva până vin s-o iau”, precizează prietena berzelor. Asta, după ce odată a ajuns într-un loc unde i se spusese că e o pasăre lovită de maşină şi a alergat mult timp, pe câmp şi pe şosea, până a prins-o. Pe urmă vine cu barza acasă, în Cristian. Doi medici veterinari din zonă o ajută, consultă pasărea, stabilesc tratamentul, decid dacă e nevoie de operaţie. În alţi ani au fost mai multe berze în casa Mirunei, chiar şi 28. Îşi aminteşte că la început nu ştia cum se pune tija la aripa ruptă a păsării, cât anestezic trebuie să-i administreze pentru operaţie. A plâns când a făcut unei păsări prima injecţie.
„Mi-era teamă de sânge”, recunoaşte ea. Poli, de pildă, are o tijă în aripă. Şi-a „botezat” toate „chiriaşele” – Şanti, Clămpănel, Tonino-Tontonino, Flanfi. Şi oftează când se gândeşte la prima barză care i-a murit în braţe – Cioculeţ. „Îi băgam peştele în cioc, nici nu putea să mănânce singură”. Sunt şi cazuri în care unele păsări au diverse infecţii, iar firul vieţii lor se rupe. Altele se sting după ce au făcut „cunoştinţă” cu reţeaua electrică sau cu instalaţiile eoliene. Apropo de cioc, Miruna a primit la un moment dat o lovitură de-a văzut stele verzi. Se umpluse de sânge. Dar nu i-a pierit curajul de a se ocupa de aceste vieţuitoare.
„Vom îmbătrâni împreună”
Femeia e convinsă că cel puţin zece berze, dintre cele pe care le găzduieşte acum, se vor însănătoşi până la primăvară şi atunci îşi vor relua zborul. Atât stau, în general, berzele în casa ei – din toamnă până în primăvară. Cele vindecate îşi reiau zborul în martie. Miruna se duce cu ele pe un deal, la şapte kilometri de comuna Cristian. Le lasă mâncare şi apoi cea care le-a îngrijit o iarnă întreagă se retrage în linişte. „Am plâns când am eliberat prima barză”, vine iarăşi o amintire. Sunt însă şi berze din casa Mirunei care nu pot pleca. Aşa cum e Poli. Cu tija pe care o are în aripă, nu mai poate zbura niciodată. „Vom îmbătrâni împreună”, ne anunţă femeia. Se ştie că o barză poate trăi 32 de ani în captivitate.
A găsit o pasăre cu aripile tăiate. Cineva o ţinea în curtea lui ca pe un suvenir. Îi tăiase aripile tocmai ca să nu zboare. A primit o barză şi de la un ONG, care susţinea că nu mai are bani să îngrijească acea necuvântătoare. Şi mai este Heidi, care nu se lasă dusă din casa Mirunei, deşi e sănătoasă. Femeia a vrut s-o redea naturii, în zona lacurilor de la Săcel. A lăsat-o acolo, s-a urcat în maşină şi a vrut să plece. Şi ce să vezi barza se ţinea după ea, ba alergând, ba zburând. Ce să facă, s-a oprit, a băgat-o din nou în maşină şi s-a întors cu ea acasă. A mai fost şi Zara, care ştia atât de bine să-şi arate recunoştinţa faţă de binefăcătoarea ei. „Îşi punea capul pe umărul meu, mă atingea cu ciocul pe obraz.” Zara e acum departe, în ţările calde. Undeva prin Africa de Nord sau chiar de Sud. Până acolo ajung berzele, când la noi e iarnă, ştie Miruna. Ea, care este absolventă de Ecologie şi Protecţia Mediului la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, iar acum îşi pregăteşte teza de doctorat în domeniul comportamentului berzelor.
Necuvântătoare, la gura sobei
Şi dacă tot are grijă de berze, era normal ca şi la Miruna să vină de două ori barza. Ei da, are doi copii, doi băieţi, unul de 5 şi altul de 7 ani. Ni-l prezintă şi pe soţul ei, instalator de meserie. Venitul familiei este întregit şi din vânzarea legumelor din solar. Miruna zice că ea este într-un nelimitat „concediu”, pentru că stă acasă, alături de copii şi berze. Dar pregătită oricând să plece în ţară, dacă e anunţată despre o pasăre rănită. Când n-a avut cu cine să-şi lase copiii, i-a luat cu ea, până în locul de unde trebuia să ia pasărea. Face mâncare şi pentru propria familie, şi pentru berze. Din calculul ei reiese că acum o costă vreo 600 de lei pe lună numai hrana păsărilor. A fost ajutată cu hrană şi de un supermarket din Sibiu. Altfel, cumpără spinări de pui şi peşte din portofelul său.
„Am găsit spinări cu 2,39 lei la supermarket”, ne anunţă cele mai recente cumpărături. Cât despre peşte, zice că nici nu mai are chef să mănânce aşa ceva, după miile de bucăţi pe care le-a curăţat, ani la rând, pentru berzele ei, care au nevoie, zilnic, fiecare în parte, de cel puţin 500 de grame de carne. Urmează pregătirea de iarnă. În adăpostul lor, păsările au sobă, datorită căreia temperatura e menţinută în jurul a 20 de grade, când afară e zăpadă. Pe lângă mâncare, mai trebuie cumpărate şi medicamente. Noroc că are prieteni care o sprijină. Cât despre cei 2% pe care românii îi pot redirecţiona din impozitele lor spre ONG-uri, fondurile acelea sunt încă destul de mici pentru berze.
Viitorul adăpost al păsărilor călătoare
Braţe largi, din fier, se ridică din vârful mai multor stâlpi de iluminat public în comuna Cristian. Sunt cuiburile „oficiale” ale berzelor, deja pustii în primele zile ale toamnei. Păsările acestea vin la noi în martie şi pleacă înainte ca filele calendarului să ajungă la 1 septembrie. Suporturile au fost făcute chiar de soţul Mirunei. Primele cinci au fost instalate în 2004, alte 17 au apărut în 2007, iar la anul vor fi încă cinci. „Soţul meu le-a confecţionat din cornier şi le-a vopsit”, ne spune femeia. Instalarea lor a fost posibilă datorită muncitorilor de la Electrica.
„Cei de acolo au fost foarte deschişi faţă de această iniţiativă”, adaugă gazda. La fel de cooperante s-au dovedit şi autorităţile locale, Primăria comunei Cristian oferind Asociaţiei „Prietenii berzelor” un teren de 2.000 de metri pătraţi, la marginea localităţii, printr-o asociere în participaţiune, unde anul viitor va fi amenajat un adăpost pentru înaripatele rănite. Vor fi cazate acolo 100 de exemplare, având la dispoziţie, între altele, şi un cabinet veterinar. Investiţia este estimată la 20.000 de euro. „Tot prietenii mă vor ajuta”, zice Miruna, unii cu materiale de construcţie, alţii cu gardul împrejmuitor şi nu în ultimul rând, prin munca voluntară.
Oameni supăraţi pe berze
Nu întotdeauna însă lucrurile sunt în culori vii. Punctul de informare turistică pe care l-a amenajat Asociaţia „Prietenii berzelor” în comuna Cristian a fost spart. Noroc că acolo nu erau, în momentul fatidic, materiale de valoare. S-au furat câteva becuri şi nişte vaze. „Speram ca acolo să vindem şepci şi vederi, să mai facem rost de bani pentru întreţinerea berzelor.” Hoţii n-au fost încă prinşi. Miruna a mai avut o dispută şi cu un localnic, supărat că o barză şi-a făcut cuib pe stâlpul din faţa casei lui. Dar gazda păsărilor călătoare e decisă să meargă mai departe, pe drumul ei. Doar e la fel de încăpăţânată ca şi protejatele sale…
Doctorand în comportamentul berzelor
Ca şi păsările pe care le îngrijeşte, Miruna a stat cocoţată, timp de doi ani, în turla bisericii fortificate din comuna ei, să studieze berzele. Atunci o făcea pentru lucrarea de licenţă. Acum, pentru doctorat, şi-a propus să le studieze clămpănitul, care, în opinia ei, nu e doar ceva mecanic. Înregistrează sunetele şi apoi le studiază pe calculator. Aşa şi-a dat seama că în comuna Cristian, de exemplu, nu vin în fiecare an aceleaşi familii de berze. Fiecare familie are clămpănitul specific. Anul acesta a fost unul cu totul special – în Cristian au venit 34 de familii. Tot mai multe, de la an la an, în partea asta de ţară, ni se spune. România este, în timpul verii, gazda câtorva mii de familii de berze, conform celor mai recente statistici. Nu suntem noi pe primul loc în Europa la acest capitol. Polonia ne întrece. Conducătorul tezei de Doctorat a Mirunei Griţu este o personalitate a ţării noastre – academicianul Dumitru Murariu, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
600 de lei reprezintă costul lunar al hranei pentru păsări.
17 berze rănite sunt găzduite în adăpostul doamnei Miruna.
