Noul ministru al Cabinetului Boc, Leonard Orban, va depune jurământul de învestire în fruntea portofoliului Afacerilor Europene marţi, începând cu ora 21.00, la Palatul Cotroceni, relatează NewsIn.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a lui Leonard Orban, precum şi pe cel pentru numirea acestuia în funcţia de membru al Guvernului, ca ministru al Afacerilor Europene, a informat anterior Preşedinţia.
Parlamentul a votat marţi înfiinţarea noului minister al cărui titular a fost desemnat Leonard Orban.